sâmbătă, 21 februarie 2009

Spitalul lui Barba-Cot

nstitutul Parhon, vechi de 80 de ani, desi a fost retehnologizat, nu ofera conditii de spitalizare prea bune, spatiile fiind foarte inguste.



Peste 23.000 de romani se interneaza anual la Institutul Parhon din Bucuresti, singurul din tara specializat pe boli endocrinologice.
Ca este vorba despre obezitate, osteoporoza sau cancer
tiroidian, toate cazurile mai grave sunt tratate aici.

Unii pacienti vin pentru investigatii unicat la noi in tara (cum este serotonina plasmatica) ori pentru doctorii recunoscuti, altii pentru ca stadiul bolii lor este prea avansat pentru a mai putea fi tratat in alta parte.

Spitalul este vechi de 80 de ani, iar conditiile hoteliere nu sunt prea bune: canapele rupte, pereti nezugraviti, saltele depasite de vreme. Pacientii apreciaza insa mancarea buna, curatenia si spagile mici.

Au trecut zece ani de cand se consolideaza spitalul

Spitalul ar putea fi reconditionat in urmatorii trei ani, daca se vor termina lucrarile care au inceput acum un deceniu. "Va mai dura ceva, fiindca e vorba de reconsolidare, nu de renovare. Speram sa ajunga si spitalul nostru in epoca moderna", spune medicul
endocrinolog Constantin Dumitrache.

Ca de obicei, fondurile de la stat vin mai greu, si orice intarziere mai amana data finalizarii, explica medicii stadiul lucrarilor.
Totusi, pana se repara unele parti din spital, incep sa se strice altele, renovate acum cativa ani.

"Ce-am vazut acolo! Peretii nezugraviti, canapelele rupte, cu arcuri iesite, caloriferele - de cand erau banii de lemn. Totul e foarte vechi, usile si ferestrele sunt prea mici! Cand am intrat prima oara acolo m-am simtit ca intr-un spital de pitici", isi aminteste Dorina, o femeie trecuta de 50 de ani, care a fost internata pentru o serie de probleme cu glanda.

Cel mai mult i-au placut mancarea si doctorii. "Isi dadeau interesul, nu erau ca pe la alte spitale", povesteste femeia, recunoscand insa ca a mers pe baza de recomandare.

Asistentele se multumesc cu o ciocolata

Iulian D. a nimerit la Sectia de pediatrie cu baiatul lui cand spitalul era in renovare. "Se aduceau paturi noi, se facea curatenie. Cu toate ca erau multi copii
, nu era mizerie", isi aminteste el. A ramas o zi, cat i-a facut celui mic analizele. Nu a stat cine stie ce la cozi pentru ca sunase inainte cu doua-trei zile sa se programeze.

Daca Dorina a insistat sa dea ceva doctorilor, dar
toti au refuzat sa primeasca, Iulian spune ca fara o atentie nu s-a dus niciodata la doctor. "Nu mi-a cerut nimeni nimic. Am dat in jur de 50 de lei, chiar mai putin. Asistentelor, ce sa zic, o ciocolata, acolo!", isi aminteste barbatul.

Aparatura din spital permite efectuarea investigatiilor de specialitate. In institut s-a infiintat primul centru de osteoporoza din tara si tot aici a fost adus primul aparat de densiodometrie osoasa.

"Toate aparatele primite le-am folosit imediat. Niciun cui nu a stat nefolosit", precizeaza doctorul Constantin Dumitrache, fost director al spitalului. Mai exista un computer tomograf, adus in anii ‘92-’93, iar RMN-ul (Rezonanta Magnetica) trebuie sa ajunga in spital "in curand", spun medicii.

Laboratorul de genetica este depasit de vreme, dar urmeaza sa fie modernizat, in conditiile in care cel de patologie anatomica are numai aparatura de ultima generatie. In reconditionare se afla si baza de diagnostic si terapie a cancerului tiroidian, care este inchisa.

SPECIALIZARI

Tratamente
pentru infertilitate

La Institutul de Endocrinologie din Bucuresti se fac peste 80% din operatiile din tara pe glanda tiroida si pe glandele suprarenale.
Alte afectiuni tratate sunt gusa, osteoporoza, obezitatea si infertilitatea.

Parhonul are o Sectie de patologie tiroidiana, inca una metabolica (unde se trateaza, printre altele, obezitatea), o sectie de patologie suprarenala, gonadica si osoasa (pentru osteoporoza sau boala gusii).

Mai exista si o Sectie de chirurgie endocrina si o baza de diagnostic al cancerului tiroidian. In institut se pot trata inclusiv copiii. Toate serviciile sunt gratuite pentru salariati, daca au trimitere de la doctorul de familie. Spitalul se afla pe Bulevardul Aviatorilor, nr. 34-36, iar numarul de telefon este 021/317.20.41.

EVALUARE

Spagi: pleaca de la cativa zeci de lei, dar sunt doctori care refuza sa primeasca

Mancarea: foarte apreciata de pacienti

Atmosfera: mohorata - santierul din curte nu te imbie sa te plimbi, pacientii fumeaza de zor, spatiile sunt foarte inguste, bolnavii nu au unde se relaxa

Curatenie: nici prea-prea, nici foarte-foarte

Comportamentul personalului medical: destul de bun

Program de vizite: marti, joi, duminica, intre 14.30 si 17.30