vineri, 18 septembrie 2009

"La noi, cresterea rezervelor minime obligatorii nu s-a dovedit eficienta"

Noi am renuntat la folosirea ratelor rezervelor minime obligatorii, ca instrument de politica monetara, din 1997" a declarat, ieri, cu ocazia unei prelegeri sustinute la BNR, guvernatorul Bancii Centrale a Cehiei, Zdenek Tuma. In replica la comentariile presedintelui BRD-SocGen, Bogdan Baltazar - care a criticat dur decizia BNR de crestere a rezervelor minime obligatorii in valuta ale bancilor comerciale - oficialul ceh a afirmat ca atunci cand a apelat la acest instrument, marind ratele respective, masura nu s-a dovedit foarte eficienta. "De atunci, nu am mai recurs la acesta masura deoarece in cazul nostru a fost lipsita de relevanta. Treptat, am redus ratele rezervelor minime obligatorii, astfel incat astazi ne situam la nivelul celor din UE. Cred ca majorarea ratelor rezervelor minime obligatorii nu mai este o masura necesara in lumea de astazi", a aratat oficialul ceh, adaugand, insa, ca acest fapt tine si de particularitatile din fiecare tara. Declaratia guvernatorului ceh survine intr-un moment in care omologul sau roman, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, este aspru criticat pentru majorarea ratelor rezervelor minime obligatorii in valuta de la 22 la 25 la suta, in incercarea de a descuraja creditele in valuta. In replica la spusele guvernatorului ceh, Valentin Lazea, economistul-sef al BNR, a declarat ulterior ziaristilor ca, de fapt, Cehia este un bun exemplu pentru utilizarea acestui instrument, deoarece la ei acest exces reprezinta 9,5 la suta din PIB, in timp ce in Romania doar 2,5 la suta. "Exista un exces de lichiditate in toate statele candidate (n.r. la UE), ce trebuie sterilizat de Bancile Centrale. Intr-adevar, cehii s-au dovedit mai eficienti in sterilizare, dar au facut asta cu costuri politice si financiare imense", a explicat Lazea, referindu-se aici inclusiv la costurile (pierderile) suportate de Banca Centrala in cauza. Cu toate aceste costuri, demn de notat este faptul ca, in 2002, Cehia a reusit sa ajunga la o inflatie de sub doi la suta, in conditiile unui deficit bugetar de 7 la suta din PIB.

Franta si Germania propun revizuirea Pactului de Stabilitate

Franta si Germania au aratat, luni, ca regulamentul european cu privire la bugetul statelor UE ar trebui sa tina cont de mai multi factori, printre care nivelul datoriilor nationale, rata inflatiei si a somajului, in loc sa se concentreze asupra reducerii deficitului bugetar, informeaza Reuters. Statele cu cele mai mari economii din zona euro s-au aliat pentru a doua oara, in ultimele doua saptamani, inaintand o propunere comuna pentru revizuirea Pactului de Stabilitate si Dezvoltare. Ministrii de Finante ai statelor euro, care s-au reunit, luni, la Bruxelles, pentru a analiza situatia economica din regiune, au replicat, insa, ca cele doua state ar trebui sa depuna mai multe eforturi pentru a nu incalca regulamentul si limitele impuse de UE. Propunerea celor doua state a beneficiat de aprecierea lui Sauli Niinisto, ministrul finlandez al Finantelor, care s-a aratat dispus sa tina cont de sugestiile acestora. Restul statelor din zona euro au adoptat, insa, o pozitie retinuta. "Consider ca statele care se afla in pericolul de a depasi limitele impuse prin Pact nu ar trebui sa propuna o relaxare a prevederilor acestuia", a aratat ministrul olandez al Finantelor, Hans Hoogervorst. Surse din cadrul Comisiei Europene au aratat ca se asteapta ca Germania sa raporteze, in 2002, un deficit bugetar de 3,7% din Produsul Intern Brut (PIB), depasind, in acest fel, pragul de trei procente din PIB impus de autoritatile europene. Ele estimeaza ca masurile aplicate de guvernul de la Berlin vor reusi, pe 2003, o diminuare a deficitului la 3,2% din PIB. Rezultatele guvernului francez sugereaza, de asemenea, ca deficitul bugetar pe anul curent va fi de 2,6% din PIB, urmand ca acesta sa creasca la 2,8% din PIB pe parcursul anului viitor. In acest context, Didier Reynders, ministrul belgian al Finantelor, s-a alaturat omologului sau finlandez, aratand ca prioritatea statelor euro ar trebui sa fie, in prezent, reducerea deficitului bugetar.

Banca Nationala se va dedica exclusiv inflatiei

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a anuntat ieri, cu ocazia prelegerii sustinute de omologul sau ceh, la BNR, Zdenek Tuma, ca incepand din 2004 se va trece la un nou tip de politica monetara: "tintirea inflatiei". Cunoscut si aplicat de multe tari occidentale, acest tip de politica nu presupune doar alegerea unei tinte a inflatiei pentru o anumita perioada (un an), ci si a mecanismelor de atingere a acesteia, care pot varia de la cursul de schimb, pana la dobanzi. Un element de noutate pe care aplicarea acestui tip de politica il va aduce consta in responsabilizarea celor care vor esua in atingerea tintei de inflatie respective. Analistii BNR au explicat ca acest tip de politica va aduce inflatia in prim-planul preocuparilor BNR, care, in acest fel, va "lasa din mana" indicatori precum deficitul de cont curent. La nivelul marilor banci centrale din lume, acest tip de politica de tintire a inflatiei este aplicat de Banca Central Europeana, in timp ce Rezervele Federale ale SUA (FED) nu disociaza tinta evolutiei preturilor de alti indicatori si de mersul economiei. Revenind in actualitate, guvernatorul BNR a declarat ca in prezent cea mai mare problema ramane evitarea supraaprecierii leului fata de dolar. "Intrebarea este daca aceasta apreciere de 3-5 la suta a leului (n.r fata de un cos euro-dolar) este sustenabila", s-a intrebat retoric Isarescu, lasand o usa deschisa speculatiilor privind posibila schimbare a acestei tinte, stabilita de BNR la inceputul anului 2002.

Mariana Mihut, o actrita pentru istoria teatrului romanesc

Cand Mariana Mihut intra pe scena, aerul isi schimba parca densitatea, firescul vietii prinde contururi teatrale si vine sa ni se arate, fie ca e vorba despre un personaj din Acesti ingeri tristi, Mesterul Manole, Furtuna, Vizita batranei doamne, Mutter Courage, sau O batista in Dunare. Cine n-a vazut-o inca in Levantul lui Mircea Cartarescu la Bulandra sau in Unchiul Vanea de Cehov, unde face dintr-un rol secundar o aparitie de prim plan, ar trebui sa alerge cat mai repede spre intalnirea cu aceasta actrita. Forta si expresivitatea ei, siguranta ce o insoteste la fiecare urcare pe scena, ajutand-o sa fixeze toate nuantele unei interpretari, ii fac prezenta memorabila, iar contributia artistica de nepretuit nu numai pentru un spectacol, ci pentru istoria moderna a teatrului romanesc. Actrita Mariana Mihut isi aniverseaza maine ziua de nastere, moment in care publicul si lumea teatrala isi amintesc cele peste trei decenii pe scena - la Giulesti, apoi la Bulandra. La multi ani, Mariana Mihut.Mariana Mihut, o actrita pentru istoria teatrului romanesc

Patima rosie - o piesa de un "senzualism aprig"

Considerata "o piesa impura", adica nici drama, nici comedie, Patima rosie a fost opera cea mai reprezentativa a lui Mihail Sorbul, care s-a declarat obsedat de caracterul unora dintre personajele sale. Regizorul Geo Saizescu, care apreciaza acest text ca pe "unul dintre cele mai bune texte ale dramaturgiei romanesti", a pus in scena la Teatrul National de Televiziune un spectacol in care incredinteaza cele doua roluri principale feminine unor tinere actrite putin cunscute de public: Cristina Cepraga (prezentatoare a postului MTV) si Veronica Gheorghe (foto). Alaturi de ele ii veti regasi pe Horatiu Malaele, Mircea Rusu si Dan Badarau. Spectacolul a fost impartit in trei episoade, difuzate in primele trei zile ale acestei saptamani. "Senzualismul aprig este poezia acestei piese de teatru", spunea Garabet Ibraileanu despre Patima rosie, piesa a carei structura si complexitate a relatiilor duce cu gandul la epica telenovelelor de azi.

"Bidonville"-urile tiganilor sperie municipalitatile franceze

n doua articole-reportaj, din 28 noiembrie 2002, cotidianul francez Le Monde revine la tema imigrantilor rromi, care isi improvizeaza locuinte insalubre, creand noi probleme municipalitatilor. "De cateva luni, Lille, Nantes, Clermont-Ferrand, Lyon sau Paris au vazut instalandu-se la periferiile lor sute de rromi, care traiesc in conditii insalubre si in mizerie", scrie Le Monde - editia on line. "Politica de expulzari urmata din vara de Nicolas Sarkozy (ministrul de interne francez) - mai ales fata de romani - nu-i convinge pe alesii in cauza (...) Disparute practic la mijlocul anilor 1970, bidonville-urile apar din nou in diferite puncte ale teritoriului Frantei. Ziarul prezinta situatii inimaginabile din punctul de vedere al conditiilor insalubre in care traiesc "rromii romani" in aceste bidonville-uri "inspaimantatoare", la Montmagny, dar si rromii originari din fosta Iugoslavie, in general din Europa Centrala sau din Balcani. "Franta si Romania au semnat, la 30 august a.c., un protocol care prevede, intre altele, expulzarea imigrantilor romani aflati in situatii nereglementate oficial", noteaza Le Monde.

Facultatea administratorilor de bloc

Anul trecut, Ministerul Muncii a recunoscut ca meserie si ocupatia de "administrator de imobile". Dupa aia, Guvernul a dat si el o ordonanta in care este precizat, clar, statutul administratorului. Astfel, s-a stabilit ca administrator nu poate fi decat "o persoana fizica atestata", adica un om care a absolvit niste cursuri speciale. De aceea, primariile se pregatesc, deja, sa deschida mai multe scoli de administratori. Din pacate, in Romania, plata intretinerii a ajuns o problema atat de complicata, incat e nevoie nu de o scoala postliceala, ci de o intreaga facultate ca sa intelegi ceva. In aceste facultati nu vor lipsi cursuri de genul " Regimul termic al caloriferului sudat" sau "Aragazul - sursa de energie neconventionala". Totusi, cum o treime din cetateni au restante la intretinere, Facultatea de administratori de bloc va avea mai mult un caracter umanist decat unul tehnic. Studentii se vor instrui in "Antropologie Homo restantierus", vor studia hermeneutica anunturilor RADET si metafizica contorului nemontat, care zace in depozit din cauza certurilor dintre Basescu si consilierii PSD. De asemenea, cursul de filozofie va fi unul deosebit, caci va fi vorba de o filozofie speciala, de bloc sau de cartier, dupa caz. Aici nu vor lipsi citate din clasici celebri, cum e nea Gogu de la patru, stoicul cu un singur calorifer, care e si putin cinic, si cartezian cat cuprinde. "Am restante, deci cuget, cuget, deci inca exist", a zis nea Gogu inca de acum trei ani, cand gigacaloria era doar cat o juma' de pensie. In plus, la aceasta facultate se vor face si cursuri de psihologie, caci momentul cand ceri intretinerea trebuie foarte bine ales. De exemplu, daca faci greseala sa te iei de om taman cand se intoarce cu plasa goala din piata, esti un om mort daca n-ai cunostinte solide de autoaparare. In final, proba cea mai dificila va fi licenta: aceasta va consta in vizionarea in liniste, fara nici un comentariu, a zece declaratii ale autoritatilor, care sustin ca problema intretinerii e aproape rezolvata.

Pensionarul Lupu si-ar vinde un rinichi ca sa-si salveze sotia

O trista poveste de dragoste se consuma in cartierul galatean Aviatorilor. Doi batranei, care traiesc impreuna de 45 de ani, sunt nevoiti sa recurga la gesturi disperate pentru a continua sa ramana unul langa celalalt. Gheorghe Lupu a fost pe punctul de a-si vinde un rinichi pentru a obtine banii necesari pentru tratarea cancerului la glanda tiroida de care sufera sotia sa, si inca nu a renuntat la aceasta solutie. Anghelina Lupu a aflat ca este grav bolnava in urma cu doi ani, cand a fost operata de ulcer si, totodata, i s-a descoperit si cancerul. De atunci, sotul ei nu mai are liniste. Face orice pentru a castiga banii necesari tratarii bolii grave de care sufera Anghelina. El afirma ca este in stare sa-si dea si viata pentru femeia pe care o iubeste. "Chiar a aparut un client care mi-a dat 100 de milioane de lei pentru rinichi. Am fost insa atentionat ca daca dau rinichiul cad si eu pe jos. Ce ne facem apoi amandoi? Cine mai alearga? Mi-e foarte greu. Au fost nopti cand la ora 2 i-a fost rau si nu aveam unde sa dau un telefon", povesteste Gheorghe Lupu. In cartierul in care locuiesc, toti vecinii si negustorii il cunosc pe batran. Pentru a reusi sa-i cumpere sotiei medicamente si alimente, a vandut lucruri din casa, a cerut pe datorie sau chiar a cersit. Pentru ca medicamentele sunt foarte scumpe, la farmacie are deschis credit, iar la primirea pensiei, Gheorghe Lupu achita pana la ultimul banut. Gheorghe Lupu nu vede ce solutie sa mai adopte pentru a face rost de banii necesari pentru tratamentul Anghelinei. Pana acum a vandut mobila din casa si alte lucruri stranse intr-o viata. Acum, batranului ii este frica sa nu piarda si apartamentul, pe care n-au apucat sa-l cumpere de la stat.

Coloana Infinitului a fost spalata

Lucrarile de retus si curatire executate, cu intarziere de 1 an, la Coloana fara Sfarsit au fost finalizate in aceasta saptamana. Actiunea a fost realizata de firma Granstone din Bumbesti-Jiu, sub directa supraveghere a proiectantului, restauratorul Dorin Danila. Acesta din urma va asigura, incepand de anul viitor, finalizarea lucrarilor de restaurare a operelor brancusiene din piatra. Modulele au fost spalate cu apa distilata si solutie de carbonat de amoniu pentru indepartarea depunerilor datorate poluarii. Pe doua dintre module, respectiv pe cele cu numerele 10 si 3, aparusera deja pete, in urma exfolierii lacului, fiind necesara aplicarea unui nou strat de lac protector. Chitul dintre module a fost inlocuit cu unul incolor, a fost scurtat paratrasnetul si a fost redimensionat capacul Coloanei, pentru a nu mai fi vizibil de la nivelul solului.

Concurs: Cea mai urata vitrina din Iasi

Nu am vazut in nici un oras vitrine mai anoste, mai urate ca in Iasi", se plangea ieri primarul Constantin Simirad. Pentru a infrumuseta cat de cat aspectul urbei, seful municipalitatii s-a gandit sa organizeze un concurs de uratenie, cu un juriu pe care il va prezida. "Vor fi mai multe "antipremii" pentru locurile unu, doi si trei. Cei care au cele mai urate vitrine vor primi cate o diploma cu chenar negru. De fapt, o sa organizez si un concurs de uratenie a unei diplome, care vor fi lipite pe vitrine si pe panoul rusinii din Primarie", preciza primarul. La 15 decembrie, Constantin Simirad va premia cu bani cele mai frumoase trei vitrine din oras.

Romanii au dreptul sa stie ce aer respira si ce apa beau

Fiecare cetatean poate afla daca apa care curge la robinetul sau este potabila, cat de poluat este aerul pe care il respira sau daca se poate scalda in strand fara sa se imbolnaveasca. Din 27 noiembrie, a intrat in vigoare hotararea de guvern privind liberul acces la informatia de mediu, lege care obliga autoritatile sa raspunda oricarei intrebari venite din partea populatiei, legata de calitatea apei si a aerului, poluarea cu substante chimice sau de alta natura, nivelul radiatiilor, biodiversitate etc. Concret, legea da oricui dreptul sa stie daca o constructie sau o activitate industriala de tipul exploatarilor miniere sau de alta natura afecteaza in vreun fel mediul inconjurator; daca verdeturile pe care le cumpara de la aprozar au fost modificate genetic; daca zgomotul din zona unde locuieste depaseste limitele admise; daca mai exista capre negre in Muntii Rodnei. La orice intrebare de acest gen, autoritatile cu atributii in domeniul mediului trebuie sa raspunda in maximum 30 de zile, in functie de dificultatea culegerii si prelucrarii datelor. Exceptie fac numai informatiile "clasificate", care pot aduce atingere intereselor legitime ale altcuiva sau securitatii nationale etc. Cu toate acestea, unele semne de intrebare persista, intrucat actul normativ da dreptul de a se informa numai acelora care "au un interes legitim", fara a defini mai precis legitimitatea interesului si lasand astfel autoritatilor o portita de scapare. In plus, institutiile statului s-ar putea gasi in imposibilitatea practica de a raspunde tuturor solicitarilor venite de la cetateni, din cauza lipsei instrumentelor necesare propriei documentari.

Datorii de sute de milioane inchid apa la Deva

Peste o mie de apartamente din cele 23.000 din municipiul Deva nu mai sunt alimentate cu apa potabila din cauza datoriilor catre societatea de distributie a apei. "Noi continuam actiunea de sistare a alimentarii cu apa la toti cei care nu isi achita apa potabila consumata. Sunt asociatii de proprietari in Deva care au datorii de 800 de milioane de lei. Pana acum am oprit alimentarea la aproape 30 de asociatii de proprietari din municipiu. Avem apartamente care au restante de aproape o suta de milioane de lei pentru apa consumata", a declarat Ioan David, directorul comercial al societatii Apaserv SA Deva. Potrivit directorului societatii de distributie a apei din Deva, nici un locuitor al orasului nu va mai consuma apa potabila atat timp cat nu o plateste, deoarece salariatii vor continua actiunea de inchidere a robinetelor.

Directorul Mihai Maces a construit un sediu de trei ori mai mic decat trebuia

Sediul Rodipet Dolj, amplasat in Gara din Craiova, construit in perioada 1999-2000 sub conducerea lui Mihai Stefan, zis Maces, este de aproape trei ori mai mic decat dimensiunile corespunzatoare devizelor. Receptia constructiei a fost semnata pe 30 martie 2000 pentru suma de 555,9 milioane de lei, in timp ce valoarea reala a cladirii era de 203,9 milioane de lei. Asta au constatat inspectorii Curtii de Conturi Craiova in urma efectuarii unor masuratori de specialitate. Pentru acest lucru, Parchetul judetean Dolj a pus in miscare urmarirea penala impotriva lui Mihai Maces, dosarul aflandu-se acum la Politia Municipiului Craiova pentru completarea cercetarilor. Mecanismul escrocheriei a fost simplu. Mihai Maces, impreuna cu un jurist de la Bucuresti, Dan Ionescu, a fost imputernicit sa analizeze si sa selecteze ofertele de constructie. Au participat la licitatie zece constructori. Unul dintre acestia si-a anuntat disponibilitatea de a executa intreaga constructie cu aproximativ 200 de milioane de lei. Cu toate acestea, au fost selectionate alte doua firme, care au cerut impreuna suma de 301,39 milioane, pentru acelasi caiet de sarcini. Cele doua firme au fost SC CERC SRL si SC FORUM SRL. La data de 19 august '99, cand s-au semnat contractele, suma ceruta de cei doi executanti a crescut cu inca 155 milioane de lei, fapt acceptat de Maces. O luna mai tarziu, pe 17 septembrie, SC CERC a solicitat o suplimentare de inca 95 de milioane de lei. Documentul semnat cu ocazia receptiei poarta semnaturile tuturor membrilor comisiei de receptie, cu exceptia juristului Dan Ionescu. Apoi, Curtea de Conturi a constatat ca o mare parte din bani a disparut prin facturi acceptate la plata, fara a avea sustinerea situatiei de lucrari pe devize. Nici una din cele doua firme nu a solicitat acceptarea facturilor, analize de pret sau facturi de aprovizionare pentru materiale. Mai precis, este vorba de plata nejustificata a sumei de 234,9 milioane de lei catre SC CERC si cea a sumei de 107,7 milioane catre SC FORUM. Ca si cum toate acestea n-ar fi fost de ajuns, SC FORUM a mai cerut, pe 22 decembrie 1999, suma de zece milioane de lei "pentru executie deviere conducta de gaze conform devizelor". Inspectorii Curtii au scos la iveala faptul ca fosta conducere de la Dolj a mai prejudiciat compania cu suma de 463,47 milioane de lei. "Prejudiciul a fost produs prin depasirea cotelor admise de retururi de presa" - se precizeaza in document. Tot acolo se precizeaza ca suma respectiva trebuie recuperata de la Mihai Maces - fost director general, Nicolae Capatana - fost contabil-sef, si Stefan Dobrescu - fost sef de sucursala la Rodipet Dolj. Pentru toate aceste nereguli, actuala conducere centrala a Rodipet l-a destituit din functie pe Mihai Maces, in vara lui 2001. Imediat, el a infiintat o firma cu activitate similara si cu nume aproape identic cu al firmei din care plecase: Rodipres. In societatea nou infiintata, Mihai Maces s-a asociat cu nimeni altul decat Dinel Staicu. Acesta i-a oferit lui Maces doar doua actiuni, in valoare totala de... un milion de lei si i-a pus la dispozitie spatii pentru activitatea noii firme in cladirea editurii "Scrisul Romanesc", pe care a concesionat-o pe 25 de ani contra unei partide de varuit. Apoi, Mihai Maces a curtat toate institutiile statului, prezentand un catalog de oferte cu abonamentele pentru 2002 al Rodipet. El a reusit sa convinga Prefectura, Directia de Finante Publice, Primaria si multe alte institutii si intreprinderi de stat sa faca abonamente la presa scrisa prin societatea sa. Nici unul dintre reprezentantii institutiilor amintite nu stia insa ca, de fapt, in spatele intregii afaceri se afla Dinel Staicu. Totul a mers ca pe roate pan anul acesta in septembrie, cand abonamentele n-au mai fost servite catre nici o institutie. In aceasta situatie, abonatii tepuiti au apelat la Rodipet. Despre modul in care a convins institutiile amintite vorbeste o fosta angajata a sa: "Mihai Maces imi cerea tot timpul sa-i dau din casa ba cinci milioane, ba zece. De fiecare data, imi spunea ca trebuie sa dea spaga la nu stiu ce secretar din prefectura, primarie sau... odata, a cerut 14 milioane, sa dea spaga doamnei Postelnicu de la CFR".

Amenzi serioase pentru montarea de dispozitive antiradar

oferii care monteaza pe autovehicule si folosesc in circulatia pe drumurile publice dispozitive speciale de avertizare sonora si luminoasa, precum si aparate care permit detectarea prezentei aparatelor radar, respectiv dispozitive antiradar, vor fi sanctionati si vor primi o amenda cuprinsa intre cinci si zece milioane de lei, potrivit unei hotarari adoptate, miercuri, de Guvern. Actul normativ stabileste ca ofiterul sau agentul de politie poate dispune, in astfel de situatii, imobilizarea autovehiculului sau, dupa caz, retragerea certificatului de inmatriculare al acestuia, pana la demontarea mijloacelor speciale de avertizare sonora si luminoasa, a mijloacelor tehnice de detectare a prezentei aparatelor radar sau a dispozitivelor antiradar. De asemenea, odata cu aplicarea amenzii, ofiterul sau agentul de politie poate dispune si confiscarea acestor dispozitive. Aceeasi hotarare stabileste ca utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul al carui certificat de inmatriculare a fost retras, iar dovada inlocuitoare este fara drept de circulatie, va fi pedepsita cu amenda de la 10 la 20 de milioane lei. Cu aceeasi amenda este sanctionata fapta conducatorului auto implicat intr-un accident de circulatie, de pe urma caruia au rezultat numai pagube materiale, de a nu se prezenta la unitatea de politie in cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului, pentru intocmirea documentelor de constatare a accidentului. Conform hotararii, conducatorii de autovehicule nu au voie sa aplice pe parbriz, luneta sau geamurile laterale afise, reclame publicitare sau inscrisuri de natura sa le confere libera trecere, acces sau prioritate in circulatia pe drumurile publice. Sunt exceptate de la aceasta prevedere autovehiculele apartinand medicilor avizati de Ministerul Sanatatii si Familiei, care vor avea aplicate in coltul din stanga jos al parbrizului semnul distinctiv stabilit de acest minister. Nerespectarea acestor prevederi se sanctioneaza cu amenda de la un milion la trei milioane de lei.

O Tacuma asigurata!

Pentru perioada 25 noiembrie - 31 decembrie 2002, Daewoo Automobile Romania a pregatit clientilor sai o noua oferta atractiva: monovolumul Tacuma cu asigurarea CASCO platita pe un an de zile, pentru cumpararea in varianta cash, sau o reducere de 640 USD din valoarea contractului pentru achizitia sub forma de leasing sau rate. Daewoo Automobile Romania continua sa ofere solutii speciale tuturor celor care doresc sa-si cumpere o masina la un pret avantajos, stabilit si de o calitate superioara a tehnologiei folosite in fabricarea acestor modele. Evolutia catre indeplinirea necesitatilor clientilor Daewoo este realizata si cu ajutorul informatiilor pe care compania le detine in calitatea sa de membru BRAT si SNA. Cunoasterea potentialilor clienti si a mijloacelor de comunicare pe care aceste institutii le folosesc in definirea unor esantioane de public ajuta la stabilirea celor mai eficiente strategii de marketing ale companiei. "Realizam si incheiem contracte de publicitate cu plata in avans, folosind datele furnizate de SNA, deoarece putem cunoaste mai bine sectorul in care activam, eficientizand modul in care consumam bugetul pentru presa scrisa", declara Cristian Bonciu, directorul de Marketing al companiei.

Maserati - primul bolid italian in Romania

Maserati va fi, in scurt timp, primul bolid italian importat oficial in Romania. Unicul distribuitor al marcii va fi AutoItalia - importatorul Fiat si Alfa Romeo -, iar un magazin de prezentare va fi deschis luna viitoare in Bucuresti. Anuntul poate fi considerat un semn al dezvoltarii pietei romanesti pe segmentul consumatori de lux si "prestanta" de la 80.000 de euro in sus. Pana acum, segmentul era vizibil dupa apetitul de SUV-uri (4x4 de lux) gen X5 (BMW), M Classe (Mercedes). Pare ca inca nu sunt la moda masinile sport. Totusi, de la inceputul anului, spre exemplu, s-au cumparat 12 Porsche (noi). Maserati nu este regele Ferrari, dar tridentul este fara discutie un blazon din marea aristocratie. Unul din cei sapte frati Maserati - din care sase aveau microbul motoarelor si al constructiei de masini - se hotaraste sa infiinteze in 1914, la Bologna, Societa Anonima Officine Alfieri Maserati. In 1926 apare prima masina sport sub sigla tridentului (desenata, se pare, de al saptelea frate, pictor), cu care Maserati castiga Campionatul Constructorilor Italieni. In 1929 apare V4 cu motor in 16 cilindri care cucereste recordul in concursul de viteza pe 10 km de la Cremona, cu 246,069 km/h. Perioada de glorie este 1937-1967, in care constructorul isi consolideaza numele pe pistele marilor concursuri. In 1968 incepe o perioada frantuzeasca, sub Citroen, in 1973 este pe punctul de a fi lichidata, dar, in ultimul moment, este cumparata de un fost pilot de curse argentinian. Anii '80 aduc o noua politica de productie - performanta ridicata la preturi relativ reduse. In 1993, marca este cumparata de Fiat, care in 1997 cedeaza controlul catre Ferrari. Noua era sub patronajul parintelui revolutiei la Modena, Luca di Montezemolo (presedintele Ferrari) inseamna pentru fanii Maserati aparitia 3.200 GT, Coupe si Syder (desenat de Giugiaro). Maserati a reusit sa vanda in primele opt luni ale anului 2.111 unitati. Cele mai mari vanzari se inregistreaza in SUA (457 unitati), urmeaza Germania (378), Marea Britanie (307) si de-abia apoi Italia (258). Japonezii se dovedesc in continuare fascinati de legendele latine, dar, pe fondul recesiunii, anul acesta s-au cumparat numai 111 bolizi trident.

Renault - cea mai bine vanduta marca de import pe piata romaneasca

Pentru al treilea an consecutiv, Renault este masina de import cea mai bine vanduta in Romania. Cu mai bine de o luna inainte de sfarsitul anului, compania franceza si-a depasit obiectivul stabilit pentru 2002, respectiv acela de a vinde cel putin 8.000 de vehicule pe piata romaneasca. In perioada ramasa, se preconizeaza livrarea a inca cel putin 700 de unitati, cifra vanzarilor urmand sa depaseasca 100 de milioane de euro. Circa 45 la suta din autovehicule sunt vandute in leasing. Potrivit celor spuse de directorul general al Societatii Renault Romania, Nicolas Ianculescu, cele mai bine vandute modele sunt Megane si Clio Symbol. In acest an, pe piata romaneasca au fost vandute si autovehicule utilitare. In opinia conducerii societatii franceze, performanta inregistrata in acest an trebuie pusa pe seama produselor noi lansate pe piata romaneasca, produse adaptate conditiilor de drum - suspensii intarite, garda inalta de sol, scut de protectie motor. Nu trebuie uitat, apoi, raportul excelent calitate-echipamente-pret. Laguna II - lansat in acest an pe piata romaneasca -, primul autovehicul care a avut punctaj maxim (5 stele) la testele de referinta EURO NCAP, a devenit deja un vehicul cu o pozitie de referinta pe piata romaneasca, pana acum fiind vandute 450 de masini. Noul Clio Symbol, lansat tot in 2002, este foarte apreciat, in doar cateva luni fiind vandute 2.338 de unitati. Alaturi de modelele noi, au continuat sa se vanda bine modelele cunoscute, respectiv Megane-Break, Classic, Bicorp, Coupe si Cabriolet - 2.630 de vehicule. Anul 2003 incepe - se poate spune fara rezerva - de pe acum sub cele mai bune auspicii. Si asta pentru ca Megane II, abia lansata, a fost declarata de un juriu european drept masina anului viitor. Atat Megane II, cat si Vel Satis vor fi comercializate si in Romania din primavara lui 2003. Renault-Romania are in vedere modificarea sistemului de distributie, pentru a reduce timpul de asteptare a

1,5 milioane de euro pentru un centru Opel in Bucuresti

Firma Di-Bas Auto, dealer autorizat Opel, va investi 1,5 milioane de euro pentru construirea si amenajarea unui centru auto in Bucuresti, a declarat, joi, agentiei Mediafax, Tiberiu Bardan, directorul general al companiei. Noul complex va fi situat pe soseaua Fundeni si va avea o suprafata de 2.200 de metri patrati, proiectul urmand sa fie finalizat in primavara anului viitor. Centrul Opel va include un showroom, un service auto, o statie pentru inspectie tehnica, un magazin de piese orginale si spatii administrative. Di-Bas Bucuresti estimeaza pentru acest an, un volum de vanzari de 450 de autovehicule Opel, cu aproximativ 20% mai mult fata de anul trecut, a precizat Tiberiu Bardan.

Sortii au tinut cu Zenga

Dupa ce miercuri, in optimile de finala ale Cupei Romaniei surprizele nu au intarziat sa apara, Rapid, Brasov si UTA fiind eliminate, cele opt echipe ramase in lupta pentru acest trofeu au trecut ieri prin ceva emotii la tragerile la soti privind programul meciurilor din sferturi. Aruncand o privire asupra partidelor stabilite, putem spune ca cea mai norocoasa echipa a fost cea a lui Walter Zenga, care s-a ales din nou cu o adversara din esalonul secund, CFR Cluj. "Este bine ca jucam cu o divizonara B, dar nu era nici o problema daca intalneam FC Arges sau Dinamo", a spus antrenorul italian al "bancarilor". Trecand peste faptul ca CFR Cluj a constituit, la randul ei, o surpriza in optimi, invingand Brasovul lui Marius Lacatus, Zenga s-a aratat ieri destul de optimist in ceea ce priveste prezenta echipei sale in finala Cupei, spunand ca aceasta "reprezinta un obiectiv important pentru noi, la fel ca si campionatul". Cealalta divizionara B ramasa in cursa pentru Cupa Romaniei, Poli Unirea Iasi, care a scos din carti pe UTA, va avea ca adversar in sferturi pe Astra Ploiesti, celelalte doua sferturi de finala punand fata in fata echipe din primul esalon. Astfel, Dinamo va da piept cu Farul lui Viorel Hizo, directorul sportiv al "cainilor rosii", Constantin Danilescu spunand ca spera ca echipa din Stefan cel Mare sa-i elimine pe marinari si sa-si indeplineasca unul din obiective, calificarea in finala Cupei Romaniei. In fine, pentru cea de-a patra partida sortii au decis ca FC Arges, care a eliminat detinatoarea trofeului, Rapid, sa dea piept cu Bacaul lui Dumitru Sechelariu, partida care se anunta cel putin la fel de interesanta ca si celelalte. Desi partidele tur din sferturile de finala ale Cupei erau programate inintial sa se dispute miercuri, pe 4 decembrie, cele opt cluburi au cerut FRF amanarea meciurilor pentru data de 5 martie, din cauza starii proaste a terenurilor in aceasta perioada. Cel care a propus acest lucru a fost reprezentantul lui Dinamo, Constantin Danilescu, care a motivat aceasta cerere spunand ca in luna martie timpul si terenurile vor fi mai bune. Si Comitetul de Urgenta al FRF a decis ca e mai bine asa, programand astfel sferturile pentru 5 martie, turul, si 19 martie returul.

Imaginea gimnasticii romanesti ramane legata de pedofilul Kurt W. Treptow

In momentul in care, odata intrat pe Internet, accesezi un motor de cautare pentru a afla informatii, in engleza, despre gimnastica roma-neasca, unul dintre primele site-uri spre care esti trimis este ww.romaniangymnastics.ro. Pe prima pagina, odata deschis acest site, scrie ca acesta este "site-ul oficial al gimnasticii romanesti". Desi nu a mai fost actualizat de la sfarsitul anului 2000, acest site este unul activ, iar in partea stanga a sa sunt trecute cele cateva sectiuni ce pot fi accesate. La capitolul "informatii generale" scrie negru pe alb: "Acesta este un website prezentat de Centrul pentru Studii Romanesti in colaborare cu Federatia Romana de Gimnastica. Scopul acestuia, alaturi de revista Gimnastica Romaneasca, Revista oficiala a Federatiei Romane de Gimnastica, este acela de a oferi fanilor informatii despre gimnastica romaneasca". Pana aici, toate bune si frumoase, pentru ca orice revista care popularizeaza gimnastica noastra este bine venita. Problemele apar abia in momentul in care, folosind un link (legatura) oferit de site-ul mai sus mentionat, afli ce este Centrul pentru Studii Romanesti. Acesta nu este decat o diviziune a Fundatiei pentru Cultura si Studii Romanesti, devenita celebra in Romania in urma scandalului de pedofilie in care a fost implicat presedintele acesteia, americanul Kurt W. Treptow. Intrebat despre colaborarea cu acesta si cu fundatia sa, Nicolae Vieru, presedintele F.R. de Gimnastica, a recunoscut ca in perioada 1999-2000 a existat o colaborare intre forul pe care il conduce si fundatie. "Stiu ca a scos doua reviste despre gimnastica romaneasca, iar noi l-am ajutat cu fotografii, informatii si chiar texte", a declarat Vieru, dupa care a continuat: "Au fost reviste foarte bine facute, dar, pe la sfarsitul anului 2000, a renuntat la acest proiect. Cred ca a scos acele reviste pentru a-si face imagine in America". Spusele lui Vieru sunt sustinute de prezentarea respectivei pagini de Internet, anunta o multime de intentii laudabile din care nu s-a infaptuit insa nimic. Astfel, se spunea ca site-ul va oferi noutati fanilor gimnasticii romanesti, dar ultimele stiri sunt din anul 2000, iar aparitia a incetat dupa numai doua numere. Aceasta in conditiile in care cei care doreau sa se aboneze la revista erau imbiati cu o oferta ispititoare, 28 de dolari pentru anul 2000 pentru cele doua numere, in cazul persoanelor fizice, sau 50 de dolari pentru doi ani, echivalentul a patru numere. Dar, asa cum am spus, revista s-a oprit dupa doar doua numere. Site-ul, in schimb, este activ si acum, si aceasta in doua scopuri: vanzarea cartilor despre Romania pe care le-a scos fundatia, printre care si cea intitulata "Gimnastica Romaneasca", scrisa de Treptow si publicata in 1996, si, al doilea motiv, donatiile. In prezentarea fundatiei pedofilului american scria ca aceasta, fiind non-profit, accepta donatii din partea celor care voiau sa sprijine aparitia acestei reviste si se oferea adresa din Iasi a Centrului pentru Studii Romanesti.

Anghelinei sta patru etape

Asa cum era de asteptat, arbitrul Viorel Anghelinei nu a scapat nepedepsit dupa greseala facuta in meciul dintre Rapid si FC National, cand nu a acordat in ultimele minute ale partidei o lovitura de la 11 metri pentru "bancari", la un fault al rapidistului Grigore la Victoras Iacob. Astfel, dupa ce a fost notat cu 5 de catre observatorul Adrian Porumboiu pentru prestatia de duminica, din Giulesti, centralul galatean a primit ieri o suspendare de patru etape din partea Comisiei Centrale a Arbitrilor. "Anghelinei nu a respectat recomandarile CCA referitoare la plasamentul arbitrilor la fazele fixe, nu a acordat o lovitura de pedeapsa echipei FC National, care, conform regulamentului, trebuia acordata, si nu a luat masuri disciplinare impuse de regulament la faza respectiva", explica CCA decizia luata.

Chivu a jucat 75 de minute cu arcada sparta

Cristian Chivu a dat dovada de devotament fata de echipa sa, Ajax Amsterdam, evoluand mai bine de 75 de minute cu arcada sparta in meciul de Champions League disputat miercuri in deplasare cu Valencia, scor 1-1. In minutul 14 al intalnirii, capitanul formatiei olandeze a fost lovit neintentionat de Albelda intr-un duel dur in preajma careului propriu, avand nevoie de ingrijiri medicale. El a stat patru minute in afara terenului si s-a intors cu o bentita alba in jurul fruntii. Chiar si cu arcada sparta, internationalul roman a fost unul dintre cei mai buni jucatori de pe teren, reusind sa ii anihileze pe atacantii Valenciei. Din pacate, Chivu a incheiat meciul cu un cartonas galben, lucru care ii va aduce suspendarea pentru meciul urmator cu AS Roma din 10 decembrie. Presa spaniola a scris ieri ca fundasul roman va semna in vara cu Real Madrid, iar locul sau la Ajax va fi luat de veteranul in varsta de 33 de ani Frank de Boer, acum la FC Barcelona. Cotidianul AS scrie ca antrenorul Ronald Koeman ar fi multumit cu aceasta mutare, considerand ca De Boer poate suplini cu succes plecarea lui Chivu. Tot ieri, cotidianul Mundo Deportivo a publicat un material despre jucatorii din lotul echipei olandeze, remarcand numarul mare de straini. "Ajax e echipa ONU", a titrat publicatia spaniola, in vreme ce un alt ziar, Las Provincias, a vorbit despre "un unsprezece fara frontiere". In meciul cu Valencia, la Ajax au evoluat un australian, un tunisian, un norvegian, un roman, un brazilian, un finlandez, un sud-african, un ceh, un egiptean si doi olandezi. Rezultatele complete ale zilei de miercuri din Champions League sunt urmatoarele: Grupa A Bayer Leverkusen - Barcelona 1-2 (Berbatov '39 / Saviola '48, Overmars '88), Newcastle - Inter Milano 1-4 (Solano '72 / Morfeo '2, Almeyda '35, Crespo '45, Recoba '81); Grupa B AS Roma - Arsenal 1-3 (Cassano '4 / Henry '6, '70, '75), Valencia - Ajax 1-1 (Angulo '90 - Ibrahimovic '88).

Judo World Masters pune la bataie 500.000 de dolari

Prima editie a concursului Judo World Masters, cel mai mare eveniment sportiv organizat de Romania, dupa parerea prefectului Gabriel Oprea, va debuta azi la Bucuresti si se va desfasura in sala "Ioan Kunst Ghermanescu" pe parcursul a doua zile. La aceasta competitie vor participa sportivi din 28 de tari, valoarea premiilor fiind de 500.000 de dolari, iar intrarea spectatorilor libera. Presedintele Uniunii Europene de Judo, Marius Vizer, a spus ca este pentru prima oara cand la un concurs de un asemenea nivel se reunesc campioni olimpici, europeni si mondiali. "Pe langa cei mai importanti judoka din lume, la aceasta competitie vor fi prezente si alte personalitati ale lumii sportive si culturale", a spus Vizer, adaugand ca MTS nu s-a implicat in organizarea acestui eveniment. La World Masters vor fi prezenti primii patru sportivi din lume la fiecare categorie, campionul olimpic, mondial si european, urmand ca ocupantul primului loc sa obtina 50 la suta din valoarea premiilor, medaliatul cu argint 30 la suta, iar castigatorul locului al treilea sa primeasca 15 la suta. Ocupantul locului al patrulea va castiga 5 la suta din valoarea premiilor, suma respectiva urmand sa fie trimisa federatiei din tara de unde provine sportivul. Programul competitiei va fi urmatorul: intre orele 14-15,40 - faza eliminatorie; 16.10-17.10 - semifinalele; 17.40-18.40 finalele.

Speranta stelistilor a murit in Cotroceni

Anuntat ca ultimul derby al anului, Steaua - Dinamo, capul de afis al optimilor de finala ale Cupei Romaniei, a reusit sa depaseasca nivelul campionatului nostru, aratand, daca mai era nevoie, ca orgoliile pot transforma un meci intre doua echipe modeste, suferinde, intr-o inclestare spectaculoasa. Dinamo s-a impus lejer, cu un 3-0 aparent fara probleme, dar a avut nevoie de golul lui Florentin Petre, din minutul 23, pentru a se descatusa. Pana la acea faza, Steaua a lasat impresia ca are controlul jocului, dar nu era decat o impresie. Si de parca nu ar fi fost de ajuns ca Dinamo deschisese scorul si conducea, Mutica a facut in minutul 27 un fault stupid, inutil, la cativa metri de arbitrul Balaj si, cum a fost clar pentru toata lumea ca pe el nu-l interesa mingea, ci piciorul lui Danciulescu, a fost eliminat. Cu un om in minus, Steaua chiar nu a mai contat in joc, iar Dinamo a mai inscris de doua ori, in minutele 64 si 70, prin Stoican si Vladut Munteanu. "Armata Ultra" a plecat la jumatatea reprizei a doua ca sa nu piarda Champions League Duelul fotbalistilor a fost, uneori, depasit de cel al galeriilor. Peste 14.000 de suporteri, stelisti si dinamovisti, au venit in Cotroceni pentru derby, dar si pentru obisnuitul razboi al galeriilor. Cocheta arena a celor de la FC National a fost impartita imediat in doua: peluza cu tabela si tribuna I s-au umplut de dinamovisti, in vreme ce tribuna a II-a si peluza dinspre terenurile de tenis gemea de stelisti. In afara suporterilor care au avut norocul sa intre ca sa se injure "live", au mai fost cateva sute de ghinionisti care s-au vazut goniti de jandarmi de la portile stadionului cu cateva minute inaintea primul fluier. Jandarmeria a promis masuri extreme de siguranta si s-a tinut de cuvant. Suporterii care sperau sa faca blatul si sa intre fara bilete s-au vazut impinsi de la spate spre case. Jandarmii voiau ca strazile din jurul stadionului sa fie goale si linistite si asa au fost. In tribune, "Armata Ultra" si "Nuova Guardia" s-au luptat cu toate "armele" din dotare, de la injuraturi si torte pana la bannere si coregrafii. Incurajati si de scor, fanii dinamovisti s-au impus si la acest capitol, poate si pentru ca isi facusera temele mai constiincios. Peluza lor era dominata de doua bannere uriase pe care scria "Pasiune eterna", iar in timpul meciului au facut o scurta istorie a razboiului dintre cele doua galerii: "'96-'97 - Voiati sa ne atacati, dar mereu fugeati", "'97-'98 - Unde a fost coregrafia? V-am golit magazia...", "'98-'99 - Fara coregrafii erati niste copii", "'99-'00 - Unde esti tu, Jeane? Cu 4 baloane...", "'00-'02 - Cand ati mai crescut, bodyguarzii v-au facut" si "2003 - Va urma. Tot asa". Tot dinamovistii au afisat un banner pe care au scris: "Istoria nu minte", moment in care crainicul stadionului a spus: "Multumim suporterilor dinamovisti ca ne-au reamintit ca Steaua a castigat Cupa Campionilor". In replica, una destul de palida, stelistii s-au manifestat, pe langa obisnuitele sloganuri, si strigaturi, prin torte si un banner pe care scria "Master of puppets". Cum jocul curgea clar in defavoarea stelistilor, in repriza a doua, cand scorul a devenit 3-0 suporterii din "Armata Ultra", au inceput sa plece pentru a prinde acasa meciul de Champions League transmis de Pro TV. La finalul meciului, din cei aproximativ 7.000 de fani stelisti abia daca mai erau 1.000. Dinu tine la ficatul lui Florentin PetreLa conferinta de presa de dupa joc, personajul principal a fost, ca de atatea ori, Cornel Dinu. De data aceasta, el a fost avantajat de faptul ca Victor Piturca nu a venit sa explice cauzele esecului, si l-a trimis pe Stefan Iovan sa scoata "castanele din foc". Acesta a explicat ca esecul se datoreaza in egala masura eliminarii lui Mutica si faptului ca o parte din jucatori nu si-au asumat responsabilitatea, fiind depasiti de importanta acestui joc. In ceea ce-l priveste pe Dinu, multumit de rezultat, acesta a spus ca mai este de lucru la Dinamo pentru ca echipa sa joace asa cum vrea el. Odata deschis capitolul intrebarilor a inceput si "show"-ul lui "Mister". Intrebat despre motivele care l-au determinat sa-l schimbe la pauza pe Florentin Petre, desi capitanul echipei jucase destul de bine si inscrisese chiar golul care a deschis scorul, Dinu ne-a oferit o lectie de anatomie si ne-a vorbit despre sensibilitatea ficatului. "Dupa suferinta pe care a avut-o este un miracol ca inca mai joaca", a declarat Dinu, vorbind despre Petre, dupa care a spus ca numai cine a cunoscut cat de sensibil este ficatul poate aprecia decizia sa. Alte doua subiecte sensibile, pe care Dinu le-a tratat ca si cum n-ar fi existat, au fost relatia lui Danciulescu cu galeria si cu conducerea echipei si problema banderolei de capitan. Cand a fost inlocuit Danciulescu s-a certat cu cineva de pe banca si a plecat furios la cabine, fara sa salute galeria, ceea ce a provocat o noua raceala intre doua parti, iar in momentul in care Petre a fost schimbat, Kirita a refuzat banderola de capitan, ea ajungand, in cele din urma, la Talvan. Desi toate aceste lucruri arata ca la Dinamo nu este inca liniste, singurul lucru care face diferenta intre echipa sa si Rapid, Dinu se face ca nu vede. El a avut, totusi, placerea sa evidentieze faptul ca singurul lucru bun pentru Dinamo, dupa eliminarea Rapidului, este acela ca "acum vom avea arbitraje corecte".

Ilie nu vrea sa se desparta de Alaves

Desi in contractul sau exista o clauza potrivit careia responsabilii clubului pot renunta la el in luna decembrie a acestui an, potrivit cotidianului "Mundo Deportivo", atacantul roman Adrian Ilie si-a exprimat dorinta de a mai ramane la formatia Deportivo Alaves, unde il are coleg pe Bogdan Mara. "Ilie se simte bine la Alaves. Jucatorul roman se antreneaza din ce in ce mai mult si se simte bine in compania coechipierilor sai. Moralul sau ridicat se poate observa si in teren, unde, etapa de etapa, Ilie acumuleaza din ce in ce mai multe prezente in lot, iar randamentul creste", a scris in acest sens "Mundo Deportivo", notand insa ca internationalul roman nu a discutat inca cu oficialii lui Alaves privind viitorul sau la echipa. "In prezent ma gandesc numai la joc. Am timp sa discut cu conducerea clubului si sunt sigur ca vom ajunge la un acord", a spus "Cobra", pentru care si-au exprimat interesul italienii de la Perugia si turcii de la Galatasaray. In ceea ce priveste meciul de campionat cu Valencia, Ilie, care nu a facut parte din echipa de start folosita de antrenorul Mane la antrenamentul de miercuri, a spus ca isi doreste foarte mult sa joace contra fostei sale echipe. "Nu este neaparat un meci special pentru mine, deoarece Valencia inseamna doar o etapa din viata mea. Ma simt din ce in ce mai bine la Alaves si consider ca echipa funtioneaza ca un tot unitar", a mai spus internationalul roman, care crede ca succesul nu depinde neaparat de vedete, "cum e cazul unor formatii ca Real Madrid si Barcelona".

marți, 8 septembrie 2009

UDMR - impotriva reducerii numarului de parlamentari

UDMR considera ca numarul actual de parlamentari trebuie mentinut, intrucat asigura o reprezentare corespunzatoare a tuturor zonelor tarii, a declarat deputatul Varga Attila la o intalnire cu studentii Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative. El crede ca partidele care sustin injumatatirea numarului de deputati si senatori nu doresc in fond acest lucru, dar il proclama in gura mare intrucat consuna cu dezideratele electoratului. Varga Attila a declarat ca UDMR apreciaza ca sintagma "Romania este stat national" deschide posibilitatea unei interpretari restrictive, dar ca pana la urma ea ar putea fi pastrata cu conditia sa nu fie izvorul juridic al unor politici antiminoritare. Va trebui modificat si articolul privitor la suveranitatea nationala, intrucat aderarea Romaniei la structurile euro-atlantice presupune delegarea catre acestea a unor elemente ale suveranitatii. UDMR se gandeste la formule mai consistente in ceea ce priveste drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, care in acest moment sunt prea declarative. Ele ar trebui completate cu noi drepturi (la un mediu sanatos, la serviciul militar alternativ etc.). Parlamentul ar urma sa aiba tot doua Camere, dar cu atributii distincte, rolul decisiv in adoptarea legilor trebuind sa revina deputatilor. UDMR se pronunta pentru o republica parlamentara, dar nu ar spune nu nici unei republici prezidentiale daca si alte forte politice sustin aceasta idee. Totul este ca situatiei ambigue de acum sa i se puna capat. Din administratia locala ar trebui sa dispara institutia prefectului. UDMR este partizana unei modificari treptate a sistemului electoral, o schimbare radicala a procedurii de votare fiind generatoare de confuzii.

Frunda spera ca Universitatea Babes-Bolyai sa fie impartita intre romani si maghiari

UDMR nu a renuntat la intentia de a separa in doua Universitatea Babes-Bolyai, din Cluj, senatorul Gyorgy Frunda afirmand, la o intalnire cu Comitetul de Monitorizare al Consiliului Europei, ca spera ca acest lucru sa se realizeze urmare a protocolului dintre PSD si UDMR. Frunda a precizat ca in protocol se prevede doar ca problema Universitatii Babes-Bolyai va fi "analizata", dar si-a exprimat speranta ca aceasta chestiune va fi rezolvata in modul dorit de UDMR. Senatorul UDMR le-a spus parlamentarilor de la Consiliul Europei ca, avand in vedere ca si minoritatea maghiara plateste taxe catre stat, aceasta minoritate are si dreptul la o universitate in limba maghiara. Potrivit lui Frunda, invatamantul superior in limba maghiara are, in Cluj, o traditie de 400 de ani, la inceputul acestei perioade fiind infiintata o scoala superioara tutelata de catre Biserica. Presedintele Uniunii, Marko Bela, a declarat ca nu are cunostinta de aceste afirmatii separatiste ale colegului sau, dar ca pozitia UDMR este cea inscrisa in protocolul semnat cu PSD. Acolo se prevede ca la Cluj-Napoca invatamantul in limba maghiara se va dezvolta in perioada ce urmeaza prin infiintarea de noi catedre si facultati. Se va pastra insa integritatea Universitatii Babes-Bolyai. Aceasta nu inseamna insa ca UDMR a renuntat la ideea ca maghiarii din Romania sa aiba o universitate de stat autonoma, asa cum au avut pana in 1959.

Bucurestiul, asediat de clone

Ieri, celebrul regizor George Lucas si-a aniversat cei 58 de ani intr-un mod pe cat de neobisnuit, pe atat de placut: cel mai recent film al sau, "Atacul clonelor" - Razboiul Stelelor, episodul II, a avut lansarea mondiala. Cea de-a cincea parte a seriei care a facut deja istorie va fi lansata astazi si in Romania. Capitala va fi, macar de aceasta data, fruntea. La ora 18, la Bucuresti Mall va fi prezentata colectia de carte "Star Wars" in limba romana, aparuta la editura Amaltea. La eveniment vor participa invitati din lumea SF-ului din Romania, dar si personaje din universul Star Wars. Daca in alte domenii suntem la capitolul "si altii", macar in domeniul noutatilor cinematografice sa fim in rand cu lumea: de azi inainte, clonele exista si la Bucuresti.

Iubire fara de pacat

Telespectatorii care doresc sa intalneasca o multime de actori mexicani consacrati nu trebuie sa piarda nici un episod din noua productie Televisa care va incepe sambata, 18 mai, la ora 22,30 si va putea fi urmarita si duminica de la ora 21,40. Iubire fara de pacat va aduce ACASA o multime de nume celebre, incepand cu protagonista telenovelei, Angelica Rivera, frumoasa actrita si cantareata mexicana cunoscuta telespectatorilor romani datorita rolului ei din Angela. Tot in aceasta productie mexicana vor mai fi prezenti si Sergio Goyri, interpretul cinicului Ignacio din Dragostea nu moare, care a fost declarat cel mai bun actor de telenovele al anului 1998 de catre doua prestigioase publicatii, Itati Cantoral, Maria Sorte, actrita care a reusit sa obtina de-a lungul carierei sale multe premii dintre care nu puteau lipsi cele acordate de publicatiile Heraldo si Tv y Novelas. Tot acum romancele vor avea ocazia sa-l cunoasca pe Carlos Ponce, de care se vor indragosti iremediabil. Cantaretul latin cu o privire de un albastru electrizant a cucerit multe inimi, mai ales cu melodiile sale care au ocupat frecvent primele locuri in topurile din America. Recompensat cu numeroase premii pentru realizarile sale in domeniul muzical, Carlos Ponce vine ACASA pentru a-l interpreta pe Adrian. Telespectatorii ii pot asculta vocea in melodia ce constituie coloana sonora a telenovelei. Iubire fara de pacat este o poveste plina de intrigi care se petrece in La Encantada, o ferma veche situata in Puebla, un oras destul de conservator. Aici traieste familia Martorel, ai carei membri, Claudio si Amparo, detin o importanta companie de parfumuri. Fiul lor Adrian s-a intors de putin timp din Chicago insotit de logodnica lui, Raquel, o femeie rautacioasa si lacoma, care pe ascuns comploteaza cu Alvaro, soferul lui Claudio, pentru a obtine pozitia si banii lui Adrian. Povestea se complica cand Adrian isi regaseste la ferma iubirea din tinerete, pe Mariana, o fata inteligenta, frumoasa si cu un suflet mare care ascunde o mare taina. Aventura, goana dupa bani, parfumuri fine, femei stilate si iubiri aproape imposibile. Aceasta este noua telenovela de ACASA.

Copiii vor sa ajunga miliardari

Virgil Iantu si echipa "Vrei sa fii miliardar?" va invita la o editie speciala, de Ziua Internationala a Copilului. Zece elevi, intre 12 si 13 ani, vor incerca sa raspunda in primul rand la o intrebare-fulger, apoi la inca 15, pentru a atinge suma de 1 miliard. Pentru ca realizatorii si-au propus sa incurajeze micii participanti sa acumuleze cunostinte de cultura generala, pana la suma de 5 milioane raspunsurile reusite vor fi recompensate prin carti. De la 10 la 60 de milioane, premiile se diversifica si constau, in functie de suma, in diferite obiecte. Printre acestea sunt CD-uri portabile, CD-uri cu enciclopedii, rotile, biciclete, computere, scannere, imprimante si televizoare color. De la 60 de milioane in sus, premiile vor fi materializate in bani, ce vor fi depusi in banca si la care vor avea acces exclusiv concurentii, de la varsta de 18 ani. Intentia organizatorilor este ca acestia sa fie folositi pentru studii. "Vrei sa fii miliardar?" a pregatit o editie care poate fi un model pentru generatia tanara. Emotiile unor copii inteligenti, capacitatea de a lua decizii si raspunsurile valoroase pe care le dau fac impreuna un spectacol inedit. Vineri, 31 mai, de la ora 20, Virgil Iantu prezinta niste potentiali miliardari care nu spun deloc lucruri trasnite.

Jewel se ocupa de lansarea noilor artisti

Jewel a lansat de curand un program numit "Soul City Cafe", destinat incurajarii si popularizarii artistilor tineri in Statele Unite. Lansarea acestui program va coincide cu deschiderea turneului Jewel pe continentul nord-american, la mijlocul lunii iunie. Artistii care au fost inclusi in programul Soul City Cafe vor aparea prin rotatie in deschiderea concertelor Jewel. La sfarsitul turneului, cei 12 artisti selectionati vor participa la un festival care va avea loc la San Diego, resedinta artistei. Jewel a oferit o posibilitate de afirmare si studentilor de la film, care vor filma spectacolele si vor pregati un site special pe Internet pentru cei care vor vrea sa vada aceste secvente. Jewel doreste ca Soul City Cafe sa devina o umbrela pentru evenimente care sa ajute la descoperirea si sustinerea noilor talente muzicale. Va exista si un concurs national numit Soul City Cafe, programat pentru august. Toti artistii inclusi in programul Soul City Cafe vor aparea intr-un show programat pentru inceputul anului 2003. "Soul City Cafe este o ocazie pentru artisti de a lua contact cu publicul. Sunt atatia artisti care merita sa fie ascultati, iar cel mai greu lucru pentru ei este sa poata aparea in fata oamenilor. Sunt foarte emotionata la gandul ca pot sa-i ajut in aceasta privinta", a declarat Jewel.

Omul cu Sobolani lanseaza "Mainile sus"

rupa Omul cu Sobolani este din nou gata de lansare. Noul album de studio se numeste "Mainile sus" si este cel de-al treilea din discografia trupei, dupa "Razna" (1999) si "Ne punem in cap" (2001). Concertul de lansare va avea loc sambata, 25 mai, la Teatrul de Vara din Parcul National, la ora 19. Spectacolul este produs de A&A Records si Razna Music si va dura patru ore, timp in care vor aparea pe scena si invitatii trupei OCS: Deceneu, Coma si Firma. Intrarea la concert se va face cu bilet (35.000 lei) sau pe baza de invitatii.

3rei Sud Est se intoarce "De dorul tau"

Dupa lansarea piesei "Arata-mi iubirea ta" a trupei Animal X de catre Radio 21, a venit randul unei alte formatii romanesti de top sa fie difuzata in exclusivitate de acest post. 3rei Sud Est revine cu un nou album si cu un single, caruia i se prevede o ascensiune rapida in topuri. "De dorul tau" este prima piesa extrasa de pe noul album al celor trei constanteni si se va auzi numai la Radio 21 o zi intreaga. Luni, 20 mai, Radio 21 canta De dorul tau, incepand de dimineata, de la Cronica Carcotasilor, si pana seara, la Muzica Ta. Piesa, care este deja cantata in concertul Muzica anti drog, se va auzi pentru prima data pe un post de radio luni dimineata. Radio 21 promite fanilor trupei inca un cadou: la intoarcerea din turneul Muzica anti drog, Laurentiu, Mihai si Viorel vor fi prezenti la Muzica Ta, in studio, ca sa raspunda intrebarilor ascultatorilor si ca sa povesteasca aventuri din turneu.

Trei noi seriale la B1 TV

Alaturi de Star Trek, Familia Simpson, Printul din Bel Air si Vara eterna, telespectatorii care aleg B1 TV vor putea urmari trei seriale noi. In fiecare sambata, la ora 19, este programat serialul Philly, produs de Paramount Pictures in anul 2001. In rolul principal din Philly este Kim Delaney, castigatoarea unui Premiu Emmy si cunoscuta publicului din serialul de succes "NYPD Blue". Philly trateaza drama unei tinere avocat, Kathleen Maguire, ce se confrunta cu lumea dura si lipsita de scrupule a Curtii de Justitie din Philadelphia. Firma pe care o conduce este insa in pericol de a da faliment atunci cand prietena si partenera ei sufera o depresie in urma careia este internata pe termen nelimitat. Coplesita de numarul din ce in ce mai mare al cazurilor pe care le are de instrumentat, Kim este nevoita sa se asocieze cu fermecatorul avocat Will Froman. Impreuna, cei doi vor rezolva unele dintre cele mai ciudate si dramatice cazuri... Sambata, de la ora 23, vi se propune o drama produsa in anul 2000. Este vorba de Resurrection Boulevard, serial de televiziune al carui subiect principal este comunitatea latino-americana din suburbiile Los Angeles-ului. Familia Santiago este o familie mandra si puternica, sperantele si visele membrilor sai fiind legate de lumea dura a boxului profesionist. Intreaga familie locuieste intr-o casa modesta de pe Resurrection Bulevard, in cartierul de Est al Los Angeles-ului. Serialul ii are ca protagonisti pe Brian A. Green (David din binecunoscutul "Beverly Hills 90210" produs de Aaron Spelling), Tony Plana (care a jucat in cel putin 30 de filme printre care "JFK", "El Norte", "Nixon", "Ofiter si Gentleman"), Marisol Nichols (cunoscuta din "Scream 2", "Bowfinger", "ER" si "Cybill"). Familia este condusa de Roberto, care, ajutat de fiul sau Miguel, fost boxeur profesionist, este unul dintre cei mai puternici organizatori de meciuri de box... Iubitorii de filme science-fiction pot urmari in fiecare vineri, la ora 22, ENTEPRISE, produs in anul 2001(Paramount Pictures), in regia lui LeVar Burton si Jim Charleston. In rolul capitanului Archer il regasim pe actorul Scott Bakula (foto), cunoscut publicului mai ales din serialul "Quantum Leap", care i-a adus un binemeritat Glob de Aur pentru "Cel mai bun actor intr-un serial tv". Nominalizat la premiile Tony pentru rolul din musical-ul "Romance-Romance", Scott Bakula a jucat in 1999 si in celebrul "American Beauty". In noua serie a binecunoscutului "Star Trek", Scott Bakula este Capitanul Jonathan Archer, cel care, in buna traditie a lui William Riker, Edward Jellico sau Jean-Luc Picard, conduce nava spatiala "Enterprise" catre lumi indepartate si misterioase. La inceputul secolului XXII, nava "Enterprise" este relansata in spatiu. Misiunea echipajului condus de Archer este aceea de a explora lumi necunoscute, de a descoperi noi civilizatii si de a ajunge "acolo unde nimeni nu a mai ajuns vreodata"...

Iris

ulta vreme de acum incolo nu mi-i voi mai putea inchipui pe batranii indragostiti ai legendelor antichitatii decat astfel: El, inalt, putin adus de spate, alergand ca un imens cocostarc, pe o plaja vinetie, sa o ajunga din urma pe Ea, femeia cu mintile ratacite care s-ar putea oricand arunca in mare. Ei vor fi pentru mine Filemon si Baucis: John Broadbent si Judi Dench, marii actori alesi de Sir Richard Eyre pentru a-i intruchipa pe John Bayley si celebra lui sotie, scriitoarea Iris Murdoch. Ar fi putut fi un film biografic sau chiar o fisa clinica - atat de la moda astazi - a unei personalitati vestite atinse de o boala cumplita, Alzheimer. Nimic din toate acestea. "Iris" isi trage energia si nesfarsita emotie din credinta ca atunci cand lumea din afara se inchide, in negura lasata, iubirea numai ea este cea care nu alunga viata, cata a mai ramas. Pe femeia stralucita care a fost Iris Murdoch, provocatoare, nonconformista in tinerete (Kate Winslet, vitala, inteligent sfidatoare), inteleapta la maturitate, pregatita sa intre in batranete avand alaturi tot ce a iubit (fiinte, lucruri, "chiar si o piatra") o tradeaza in primul rand cuvintele, tocmai ele, cele ce scaparau in pagina, umilite acum de cruzimea maladiei. Tulburatoare - scena colilor albe de hartie imprastiate pe plaja, fixate fiecare cu o piatra, ca si cum si-ar mai astepta, inca, mana aducatoare de minunea gandurilor devenite fraze. Intr-o fulgerare de misterioasa luciditate, femeia le elibereaza de sub apasarea pietrei, le arunca in aer. Nu-i vor mai fi niciodata de folos. Numai dragostea barbatului, ocrotitoare, mereu proaspata in sfiala ei, a ramas nealterata. Cine spunea ca nu ne putem scalda de doua ori in apele aceluiasi rau? Filosofic vorbind, asa este. Si ce daca? Filmele contrazic in felul lor conceptele. Cine are ochi, sa vada. Iris Murdoch si prea bunul ei barbat John Bayley s-au scaldat de la tinerete pana la batranete in aceeasi apa, cu egala bucurie. Ar trebui doar sa-i spuna altfel, dragoste. Chiar din prima secventa, autorul inlantuie imaginea exuberanta a trupurilor juvenile cu cea a eroilor varstnici, despicand aceleasi valuri, sub aceeasi lumina. Nu voi inceta sa ma minunez si sa traiesc incantarea de a vedea cata noblete aduc cinematografului contemporan creatorii britanici veniti din teatru, John Madden (Shakespeare in Love), Sam Mendes (American Beauty), Stephen Daldry (Billy Elliott) sau, acum, Sir Richard Eyre. Imaginea: Roger Pratt (Harry Potter, Chocolat). Muzica: James Horner (A Beautiful Mind). Producator executiv: Sidney Pollack, cineastul cu cativa zeci de nominalizari la Oscaruri si cu cateva castigate. Durata: 1h30'. Distribuit de New Films International.

Va place salsa?

In aceasta seara, incepand cu ora 20 sunteti invitati la cel mai fierbinte salsa party, in clubul Salon Q din Complexul Comercial Cotroceni. "Vinovatul" acestei petreceri este Mike Mussulis, profesor de salsa, care, cu aceasta ocazie, isi va inaugura recent deschisa scoala de salsa. Un alt motiv pentru care v-ati putea petrece seara de vineri ascultand si chiar dansand pe ritmuri latino ar fi numarul mare de vedete care vor semna condica de prezenta, printre care se numara Catalin Botezatu, Carmen Trandafir, Anca Turcasiu, Silvia Dumitrescu, Pepe si Fuego.

Colectie rock live

Casa de discuri Elektra a realizat o compilatie care nu poate lasa indiferent pe nici un fan rock. Este vorba despre Family Values Tour 2001, un album live produs de Josh Abraham (Staindt, Family Values Tour '98, Limp Bizkit), care cuprinde cele mai interesante trupe rock contemporane, inclusiv legendara Stone Temple Pilots. Stone Temple Pilots au contribuit cu patru piese la colectia Family Values Tour, alaturi de ele fiind incluse pe album piese semnate de Staindt, Linkin Park, Static-X si Deadsy. Cele 12 piese live de pe aceasta colectie au fost selectate din concertele de anul trecut din cadrul Family Values Tour, considerat cel mai important turneu rock din lume si este al treilea disc dedicat acestui turneu. Stone Temple Pilots au debutat pe scena in 1992 cu discul "Core", un disc de rock alternativ care s-a vandut in peste sase milioane de exemplare. Anul acesta, trupa a revenit cu "Shangri-La Dee Da", album care a dovedit ca Stone Temple Pilots sunt cu adevarat inovatori in muzica rock.

Pe "Strada Divertis nr.1" e parada de moda

Subiectul abordat in aceasta sambata la show-ul "Strada Divertis nr.1" este acela al design-ului vestimentar. De fapt, cum se va schimba stilul creatorilor de moda dupa ce Romania va adera la NATO. Dupa talk-show-ul din platou, in care diversii invitati specializati in moda isi vor expune parerile, creatoarea Irina Schrotter a realizat o colectie "speciala, stranie, vesela, facuta dupa standardele NATO". "Divertisii" vor reprezenta partea masculina a colectiei si, asa cum marturiseste Toni Grecu, colegii mei s-au simtit foarte bine in defileu, adica defiland." La final, ca in orice colectie care se respecta, va exista si pe "Strada Divertis nr.1" o rochie de mireasa: "mireasa militar", cum au numit-o ei. Costel Pagubosu' pleaca gratis intr-o excursie in Finlanda. De fapt, excursia facea parte dintr-un pachet promotional pe care un agent comercial i l-a oferit: daca eroul nostru cumpara un set de cutite, primea gratuit excursia. Setul costa "modesta" suma de 12 milioane de lei. Costel plateste, semneaza niste contracte, si...constata ca si-a pierdut casa si masina. Concluzia care se desprinde din aceasta intamplare este una cat se poate de logica pentru Costel: "Degeaba ai curaj, daca n-ai minte, degeaba ai minte, daca esti prost".

Profiler revine la PRO TV

Serialul "Profiler" continua, la PRO TV, incepand de joi, 16 mai, aproape de miezul noptii. In episoadele seriei cu numarul trei, telespectatorii o vor revedea pe Samantha Walters, psihologul-detectiv dotat cu un simt unic - acela de a citi mintile criminalilor. Alaturi de partenerul si mentorul ei, Bailey Malone, ea incearca sa ajute organizatia VCTF (Violent Crime Task Force) sa rezolve cele mai dificile, controversate si cutremuratoare cazuri cu care se confrunta. Samantha va avea de descifrat cazuri oripilante de omucidere, care sunt tot atatea prilejuri de a patrunde in mintile diabolice ale unor ucigasi antisemiti, ale unor criminali minori si ale unor asasini in serie care au zguduit opinia publica din mai multe state americane. Samantha se va confrunta si cu o serie de crime atipice, cum ar fi, spre exemplu, valul ucigas indreptat de niste autori necunoscuti impotriva familiilor instarite si ale femeilor frumoase din Florida. Interpretata de excelenta actrita Ally Walker, Samantha poseda insusiri care ii dau posibilitatea sa "gandeasca in imagini". Darul sau e bazat in primul rand pe intuitie si ii ofera posibilitatea sa faca usor portretul-robot al criminalului, chiar si pe baza unor probe considerate de catre multi irelevante. Ally se identifica foarte bine cu personajul pe care-l intepreteaza, spunand ca i-ar placea sa creada ca "si Ally si Sam sunt doua persoane puternice, inteligente si foarte sensibile. Samantha se simte cumva responsabila pentru moartea sotului ei si singurul lucru care-i aduce alinare este acela de a-i ajuta pe cei din jurul sau".

Sapte filme pentru sapte zile

Vineri, 17 mai MUSCA SS Coproductie Canada-SUA, 1986 (PRIMA, 22,00). Filmul (titlul original: THE FLY) este un remake (adica o versiune noua) al unei pelicule SF, realizate acum 44 de ani, mai precis in 1958, dupa un scenariu - tineti-va bine! - de James Clavell, cel ce avea sa devina celebru datorita formidabilului best-seller Shogunul. Tema se inscrie pe linia majoritatii SF-urilor cinematografice, absurde din acea epoca - in cursul unor experiente de transfer a materiei anatomice, un om de stiinta dobandeste caracteristicile unei insecte. In schimb, unele efecte speciale erau remarcabile, de pilda, vederea prismatica a lumii inconjuratoare, asa cum e perceputa de o musca, iar secventa in care minusculul hibrid jumatate om, jumatate musca, este prins in plasa unui paianjen si striga cu disperare "ajutor, ajutor!" poate fi considerata antologica. Succesul peliculei a determinat turnarea la repezeala a doua urmari, intitulate - se putea altfel? - INTOARCEREA MUSTEI si BLESTEMUL MUSTEI. De la remake-ul din 1986 aveam mai multe pretentii, fie si numai pentru simplul fapt ca este semnat (in dubla calitate de regizor si coscenarist) de catre reputatul cineast canadian David Cronenberg, ale carui horror SF-uri au o pronuntata tenta sociala. Asteptarile sunt insa doar in parte indreptatite, in ciuda performantei meritorii a protagonistului Jeff Goldblum (foto), in rolul omului de stiinta care experimenteaza pe taramul transferului molecular. Cultivandu-si vechile obsesii, teama de imbatranire, de boli si diformitati, de partea animalica din fiecare dintre noi, Cronenberg, din pacate, depaseste limitele, multe scene fiind, pur si simplu, respingatoare. Un film iscalit de el nu poate lasa insa pe nimeni indiferent. Pentru a duce povestea mai departe, trebuie spus ca in 1989, un alt regizor (Chris Walas) a dat la iveala o urmare la aceste remake, MUSCA 2, dar, din pacate, rezultatul a fost catastrofal. Doamne fereste sa nu vina vreunuia din canalele noastre tv ideea sa o programeze! Sambata, 18 maiSLING BLADE SSS SUA, 1996 (ROMANIA 1, 23,20). Billy Bob Thornton este, fara indoiala, una din personalitatile cele mai fascinante ale Hollywood-ului, extraordinar actor de compozitie, asa cum ne putem convinge si in filmul de fata, pe al carui generic figureaza si ca regizor si scenarist, fiind, cu alte cuvinte, ceea ce se cheama autor total. El realizeaza portretul de neuitat al unui handicapat mental care iese din inchisoare dupa ispasirea unei pedepse de 20 de ani, pentru ca si-a ucis, copil fiind, mama si pe amantul acesteia. Dorinta lui este sa-si gaseasca un loc pe lumea asta si pare a-si afla limanul cautat, atasandu-se de baietasul unei femei care ii ofera adapost. Dar in scurta vreme va descoperi ca noul sau prieten este brutalizat de iubitul femeii, asa cum i se intamplase si lui in trecut, si se hotaraste sa-i vina in ajutor... Este ca si cum Normal Bates, psihopatul din capodopera lui Hitchcock PSYCHO, s-ar intalni - comenta cineva - cu Tennessee Williams, intr-un orasel adormit din Sudul american. Pentru creatia lui splendida, Thornton a fost nominalizat la premiul Oscar, pe care il merita cu prisosinta si pe care nu are cum sa-l scape, mai devreme sau mai tarziu. Oricum, filmul a obtinut mult ravnita statueta pentru cel mai bun scenariu-adaptare. Duminica, 19 mai UNDE DAI SI UNDE CRAPA SSS Coproductie Marea Britanie-SUA 2000 (HBO, 20,00) Regizorul Guy Ritchie, de dragul caruia Madonna s-a mutat in insulele britanice, isi continua explorarea (inceputa cu LOCK, STOCK AND TWO SMOKING BARRELS) a strafundurilor lumii interlope londoneze, prin care ne plimba, intr-un ritm ametitor, in aceasta comedie neagra, daca nu chiar farsa. Pe fundalul intamplarilor legate de furtul unui diamant de pret, intalnesti de toate: personaje pitoresti, cacealmale, trageri reciproce pe sfoara, planuri care dau gres, meciuri ilegale de box, culminand cu o incaierare generala. Brad Pitt (foto) are o creatie amuzanta in rolul unui tigan priceput la box, care vorbeste cu accent irlandez. Ca posibila alternativa, o pelicula de cu totul alt gen, DANSAND LA LUGHNASA (ROMANIA 1, 22,05), incursiune in lumea rurala irlandeza, povestea a cinci surori nemaritate, care aduce, oarecum, cu celebra MENAJERIE DE STICLA a lui Tennessee Williams. Superba prestatia interpretelor, in frunte cu Meryl Streep (foto). Luni, 20 maiFULGERUL ALBASTRU SS SUA, 1983 (ANTENA 1, 20,00) Film de actiune, care ne introduce din nou in universul politistilor din Los Angeles, avand, acum, la dispozitie - pentru a putea stapani violenta, tot mai greu de controlat, din "orasul ingerilor" - prototipul unui superelicopter, inzestrat cu mijloacele cele mai moderne de supraveghere si prevazut cu un formidabil arsenal. Pe scurt, o arma care face singura cat intreaga forta de politie a marii metropole. Pilotat de Roy Scheider (vi-l amintiti din megaproductia FALCI?), se va infrunta cu un aparat la fel de ucigator, la carma caruia se va afla un personaj malefic, Malcolm McDowell (PORTOCALA MECANICA). Cascadoriile aeriene - mai e nevoie sa o spunem? - constituie punctul forte al peliculei. Ulterior, dupa acest film s-a turnat un serial tv. Marti, 21 maiBLACKJACK SS Coproductie SUA-Canada 1998 (PRO TV, 20,00) Apartinand scolii cinematografice din Hong Kong, James Woo este unul din maestrii incontestabili ai filmului de actiune, fiind suficient, pentru a ne limita la un singur exemplu, sa ne gandim la FACE/OFF, unde un politist si infractorul urmarit de acesta isi luau unul celuilalt infatisarea, gratie unor transplanturi faciale. Acum regizorul ne propune o alta idee nastrusnica. Un bodyguard retras din activitate (Dolph Lundgren), care accepta, totusi sa asigure protectia unui topmodel urmarit de un psihopat, are de facut fata unui serios handicap: sufera de fobia culorii albe, ceea ce poate avea consecinte deloc neglijabile atunci cand va trebui sa lupte intr-o... fabrica de lapte. E adevarat, suna cam infantil, dar pustimea se va amuza grozav si trebuie sa tinem seama si de gusturile ei, nu-i asa? Miercuri, 22 maiGOYA LA BORDEAUX SS Coproductie italo-spaniola (TVR 2, 21,25). Recent disparut, marele actor spaniol Francisco Rabal este cum nu se poate mai potrivit in rolul genialului pictor iberic, care, spre sfarsitul vietii, s-a retras, impreuna cu sotia si fiica, in orasul francez Bordeaux. Aici isi va reaminti - sub forma unor flash-back-uri - de o succesiune de evenimente din vremurile tineretii, cand a cunoscut-o pe Ducesa de Alba, pe care o va imortaliza in celebrele sale picturi Maja vestida si Maja desnuda. De fapt, s-a retras la Bordeaux tocmai pentru ca Inchizitia condamnase ca obscen acest din urma tablou. Regia, un alt nume sonor al cinematografiei spaniole: Carlos Saura. Joi, 23 maiBINE ATI VENIT LA HOLLYWOOD SS SUA, 1998 (HBO, 20,00) Regizorul Adam Ritkin si-a propus, in acest film semidocumentar, sa reconstituie procesul anevoios de "fabricare" a unui actor de cinema, de la obscuritate si pana cand ajunge sub lumina reflectoarelor. Demersul este, sa recunoastem, original. Ca prototip al unor asemenea aspiratii la glorie este luat un actor pe care regizorul il ia sub aripa sa protectoare si ale carui avataruri le urmarim pas cu pas, pana ajunge la Festivalul de la Cannes. In cazul cand subiectul nu vi se pare suficient de atragator, puteti, eventual, butona, la aceeasi ora, pe PRO TV, care programeaza o comedioara, VACANTA iN LAS VEGAS, din ciclul aventurilor familiei Griswold, tatal, mama, un fiu si o fiica, ajunsa in capitala jocurilor de noroc. Chevy Chase (foto) se straduieste, pe alocuri cu succes, sa fie amuzant, insa e, pe departe, eclipsat de hazul lui Randy Quaid, in rolul verisorului binevoitor, dar complet nauc.

Austriecii il joaca pe Kafka la Teatrul "Nottara"

Dupa reputatul succes pe care Teatrul Nottara l-a avut pe scena Teatrului "Pygmalion" din Viena - cu Operele complete ale lui WLM SXPR de J. Borgeson, A. Long si D. Singer, regia Petre Bokor si Chinezii de Mihcael Frayn, regia Mircea Cornisteanu - si spectatorii bucuresteni vor putea urmari, doua productii ale trupei austriece, dramatizari dupa Franz Kafka in regia lui Geirun Tino. Cele doua spectacole se bazeaza pe doua texte celebre Metamorfoza si Amerika. Spectacolele se vor juca in limba germana, vineri de la ora 19,30, la Sala Studio - fiind programat Metamorfoza, iar sambata la ora 19,30, la Sala Studio Amerika. Colaborarea Teatrului "Nottara" cu Teatrul Pygmalion va continua, spectacolul Un barbat si mai multe femei de Leonid Zorin, regia Vasile Toma putand fi vizionat la Viena, in zilele de 24 si 25 mai.

Frauda FNI, pusa la cale de Vlas inca din '98

In ziarul de ieri am publicat cateva din informatiile din vechiul raport al comisiei parlamentare de ancheta, din care reiesea responsabilitatea in escrocheria FNI a importante institutii ale statului, precum Guvernul, Ministerul Finantelor, Banca Nationala, Banca Agricola, CNVM, CEC. Comisia parlamentara a fost informata de procurori despre etapele fraudei cu complicitatea institutiilor mai sus-numite, insa Parchetul nu a putut transforma informatiile in probe. Asa se face ca prin rechizitoriul Parchetului Curtii Supreme de Justitie - Sectia de Combatere a Coruptiei si Criminalitatii Organizate - au fost facute raspunzatoare de prabusirea Fondului National de Investitii doar 13 persoane: 12 "pioni" si "regina" Ioana Maria Vlas. Dorinta brusca a Mariei Vlas de reintoarcere in tara pentru a arata cu degetul spre "piesele grele" inca libere, subita grija pentru romanii pagubiti, vreo 300.000 la numar, par departe de a fi dezinteresate. Maria Vlas aproape ca pozeaza acum in victima. Dar implicarea institutiilor statului in escrocherie nu scade nicidecum rolul pe care Ioana Maria Vlas l-a jucat in toata aceasta frauda, asa cum a lasat, oarecum, impresia reprezentantul acesteia, Yoram Sheftel. Maria Vlas a preluat administrarea FNI in anul 1997 si a fugit din tara 3 ani mai tarziu, la 23 mai 2000. Conform actului de acuzare, aceasta a avut intentia de a frauda, inca din 1998, cand era proaspata sefa a SOV Invest. De exemplu, Vlas stia ca CNVM a autorizat, prin Decizia nr. 3196 din 14 iulie 1998, modificarile intervenite in prospectul de Oferta Publica Continua. Acestea priveau eliminarea garantiei referitoare la returnarea in orice conditii a sumelor initial investite si, cu toate ca informatia era vitala pentru investitori, Maria Vlas nu a facut nimic, pana la prabusirea fondului, pentru a o aduce la cunostinta investitorilor. Tot Maria Vlas, alaturi de Mihaela Sima, a trimis CNVM raportari false, in acestea numarul unitatilor de fond fiind mai mic decat cel real. "Maria Vlas incearca acum sa pozeze in victima, sperand ca-si va negocia libertatea sau macar o detentie "placuta"", si-au exprimat parerea unii dintre pagubitii FNI, dornici sa afle unde s-au dus cele 300 de milioane de dolari, dar si cat anume din ei a intrat in buzunarele Mariei Vlas. Numai organele judiciare n-au fost curioase, ori daca da, atunci n-au fost in stare sa ia urma banilor. Din cate stim, nu s-a facut niciodata vorbire despre vreo disjungere in acest caz, niciodata Parchetul nu a informat opinia publica despre o eventuala continuare a cercetarilor. Totul s-a incheiat cu "lotul celor 13".

Autoritatile romane mint in scris Consiliul Europei

Comisia pentru monitorizare a Consiliului Europei, reunita la Bucuresti, a decis, ieri, printr-un vot in unanimitate, sa scoata Romania de sub orice forma de monitorizare, dar raportul autoritatilor romane, in care se afirma ca s-au indeplinit toate obligatiile asumate, contine minciuni grosolane privind amendarea Codului penal. Consiliul Europei a solicitat amendarea articolelor din Codul penal care sunt in contradictie cu drepturile omului, referindu-se la art. 200, 205, 206 si 238. Dintre acestea a fost abrogat doar art. 200, cel privind condamnarea persoanelor pentru relatii homosexuale. In raportul confidential inaintat de presedintele delegatiei romane la APCE, Viorel Hrebenciuc, pe 12 martie 2002, scrie negru pe alb ca art. 205 privind insulta, 206 privind calomnia, au fost amendate, iar art. 238 privind ofensa adusa autoritatii a fost abrogat. "Pe baza acestor elemente consideram ca obligatiile legate de Codul penal au fost in totalitate indeplinite", se spune in raportul inaintat de Viorel Hrebenciuc. In realitate, art. 238 este in vigoare, iar articolele 205 si 206 nu au fost amendate. Nici unul dintre cele trei articole nu a suferit vreo modificare, iar afirmatia autoritatilor romane ca si-au indeplinit "in totalitate" obligatiile este complet falsa. Art. 238 pedepseste cu inchisoarea de la 6 luni la 5 ani atingerea adusa onoarei unui demnitar sau a unei persoane cu functie importanta in stat, prevedere considerata de CE ca fiind indreptata impotriva dreptului la libera exprimare, tintind libertatea presei. Un proiect de lege privind amendarea articolelor 205, 206 si abrogarea art. 238 a fost inaintat Camerei in legislatura trecuta, in 1999. Proiectul a fost adoptat in iunie 2000 de Camera si trimis la Senat, unde zace de doi ani. La conferinta de presa a presedintelui Comisiei de monitorizare, parlamentarul ungar Andras Barsony, Ionel Olteanu, presedintele Comisiei juridice, a continuat seria minciunilor, sustinand initial ca art. 238 a fost abrogat. Apoi a inceput sa o scalde in cel mai pur stil dambovitean: ba ca se afla intr-un stadiu avansat, ba ca nu s-a inteles bine, ba ca este vorba despre art. 200, si nu despre art. 238. Solicitat de presa sa raspunda simplu, prin da sau nu, Ionel Olteanu a fost nevoit sa recunoasca in cele din urma: "Nu, art. 238 nu a fost abrogat". Apoi a dat explicatia finala: "Este vorba despre o greseala de traducere". Elocvent! Andras Barsony a declarat ca nu a primit de la alte partide sau de la ONG-uri reclamatii privind neindeplinirea obligatiilor asumate de autoritatile romane, iar comisia a judecat numai pe baza informatiilor oficiale, singurele de altfel. Prezent, miercuri dupa-amiaza, la una dintre sedintele Comisiei de monitorizare, premierul Nastase a fost intrebat si el despre stadiul in care se afla modificarea Codului penal. Pe un ton caustic, intrebarea sarind din cadrul laudelor legate de progresele Romaniei, Adrian Nastase a spus ca ONG-urile care pun aceste chestiuni au devenit "vocale" acum, dar nu au facut nimic intre 1997 si 2000. Premierul Adrian Nastase si-a declarat totusi disponibilitatea pentru rezolvarea problemelor "ramase din legislatura trecuta" si a precizat: "Actele respective sunt pe ordinea de zi a Parlamentului". Deci, in nici un caz, nu au intrat in vigoare, asa cum s-a lasat sa se inteleaga la Consiliul Europei.

Tren de armament - jefuit de doi copii

Doi minori din judetul Galati, George Sandica, de 15 ani, din comuna Ivesti, si Liviu Cosmin Muntean, de 14 ani, din comuna Liesti, au reusit sa fure doua obloane de aluminiu, cantarind 140 kg, de la vagoanele garniturilor de tren care au transportat armamentul militarilor italieni din Regimentul 11 "Bersaglieri", care se antreneaza pe Poligonul Smardan. Cele 5 garnituri, totalizand 93 de vagoane, se aflau garate in triajul Barbosi din apropierea Galatiului. Profitand de faptul ca lucratorii CFR nu pazeau trenurile, asa cum prevede regulamentul institutiei, garniturile fiind predate sefului de triaj, cei doi minori au furat doua obloane din aluminiu, 10 saboti de frana si o tija de la sistemul de franare. Paguba a fost recuperata si hotii au fost prinsi de politisti de la Inspectoratul Teritorial al Politiei Transporturi Galati.

O boala contagioasa necunoscuta face ravagii in randul militarilor din Afganistan

Peste 300 de soldati britanici se afla in carantina la baza aeriana de la Bagram, la nord de Kabul, dupa aparitia a 18 cazuri de febra contagioasa, a anuntat, ieri, purtatorul de cuvant al trupelor britanice din Afganistan, colonelul Ben Curry. Optsprezece membri ai corpului medical britanic din Afganistan prezinta simptomele unei febre contagioase ce nu a fost inca identificata, doi dintre acestia, care se afla in stare grava, fiind transportati deja in Germania si Marea Britanie, a adaugat el. Cei 18, care au sosit la inceputul lunii aprilie in Afganistan, s-au aflat in permanenta la baza britanica din Bagram si nu au participat la operatiunile din teren, desfasurate in estul Afganistanului. Medicii nu au reusit sa identifice inca originea si natura infectiei. "Este o infectie a tubului digestiv, apropiata gastroenteritei, insa anumite simptome sunt asemanatoare celor ale meningitei", a precizat purtatorul de cuvant. El a mai spus ca voma, diareea si pierderea apetitului sunt cateva dintre simptomele acestei boli. Aproximativ 1.700 de militari britanici participa la operatiunea declansata de Statele Unite in Afganistan in vederea anihilarii retelei teroriste Al-Qaida. Stirea aparitiei acestei boli necunoscute are loc in preajma sosirii in Afganistan a contingentului roman, care urmeaza sa cuprinda 475 de militari.

luni, 17 august 2009

Tănăsescu: acordul cu FMI va fi renegociat

România nu-şi va putea respecta obligaţiile asumate faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI), în situaţia în care, în trimestrele doi şi trei, scăderea economică o să depăşească contracţia din primele trei luni ale anului.

Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, a declarat, luni seara, la postul de televiziune The Money Channel, că dacă la finele lunii iunie România respecta toate condiţiile impuse de FMI, situaţia s-a deteriorat ulterior şi este de aşteptat o scădere accentuată a veniturilor la buget în trimestrele 2 şi 3.

Potrivit lui Tănăsescu, „singura soluţie” pentru o creştere substanţială a veniturilor este o reformă a sectorului public, „o regândire a funcţiilor sistemului statului”, a spus fostul ministru de finanţe, citat de Mediafax. El a adăugat că, în România, sunt prea multe instituţii, cu prea mulţi oameni şi servicii
uneori de proastă calitate

. Tănăsescu a arătat că până anul trecut România a avut un model economic bazat pe importuri şi construcţii, iar acesta trebuie înlocuit. La rândul său, mi nis trul economiei

, Adriean Videanu, a afirmat că se impune rediscutarea parametrilor stabiliţi cu FMI şi a estimat că, pe ansambul anului în curs, deficitul bugetar se va plasa la 7%.

Firmele abonate la contracte cu statul vor sa puna mana si pe campania "Turist în România"

Ministerul Turismului(MT) a primit cinci oferte de participare la licitatia prin care vrea sa achizitioneze, printr-un contract estimat la 4 milioane de lei, servicii de realizare a campaniei publicitare "Turist în România", programata pentru perioada 1 august - 25 decembrie. Ofertele au fost depuse de firmele Ars Advertising, Media Today, Media Investment si asocierile Media One - Diadikasia Business Consultans, respectiv Best Advertising - Optimedia, se arata într-un comunicat al MT, citat de Mediafax. Firma
Ars Advertising a primit în acest an un contract de 500.000 de euro, atribuit prin negociere directa de catre Ministerul Mediului, pentru promovarea unui program
de mediu, prin spoturi difuzate la posturi de televiziune. Ziarul nostru a relatat in premiera despre neregulile legate de contractul respectiv, iar ministrul mediului, Nicolae Nemirschi, este anchetat în acest caz de o comisie parlamentara, al carei raport este asteptat pentru prima jumatate a lunii august. Perioada de depunere
a ofertelor pentru proiectul "Turist în România" a expirat luni. Valoarea estimata a contractului este de 3,97 milioane de lei, fara TVA, iar termenul de finalizare este 24 decembrie. "Comisia de evaluare din cadrul MT analizeaza documentatiile de calificare, ofertele tehnice si financiare depuse", se arata în comunicat. Pentru acest proiect, ministerul a organizat o licitatie deschisa.

Udrea cheltuieste 500.000 de euro pentru indicatoare turistice

Pe de alta parte, MT va plati 498.750 de euro, fara TVA, pentru achizitionarea si montarea a cel putin 3.750 indicatoare de informare în zone turistice, precum si în unele destinatii care includ monumente din patrimoniul mondial UNESCO. Finantarea este asigurata din fonduri de la bugetul de stat, proiectul urmând sa fie finalizat la trei luni de la semnarea contractului, potrivit anuntului
de participare la licitatie. Termenul limita pentru depunerea ofertelor
sau a cererilor de participare la licitatie este 28 august.

Piata auto va scadea cu peste 55% in 2009

Piata auto româneasca s-ar putea întoarce la nivelul din 2003, la circa 140.000 de vehicule
noi vândute, ceea ce ar însemna o scadere de peste 55% fata de 2008, estimeaza reprezentantii Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA). Scenariul pesimist a fost recunoscut dupa ce in prima jumatate a anului s-au vandut 79.060 de vehicule, dintre care 70.000 erau autoturisme. Comparativ, in primul semestru din 2008, au fost vandute 176.385 de autovehicule
, arata APIA. Potrivit statisticilor, 16% din vanzari
s-au realizat prin programul
“Rabla”, iar dealerii spera ca procentul sa creasca prin deschiderea programului catre achizitia de vehicule comerciale si acceptarea leasingului ca sursa de finantare. O alta solutie o reprezinta reluarea creditarilor bancare
.

Plăţi pentru consorţiul de la Golden Blitz, blocate de Curtea de Conturi

Lucrările la autostrăzile româneşti înaintează încet, dar sigur, susţine ministrul transporturilor, Radu Berceanu.

El a anunţat că instituţia pe care o conduce are probleme cu finanţarea către constructorii autostrăzii Bucureşti - Ploieşti, întrucât Curtea de Conturi a dispus sistarea plăţilor, pe fondul unor erori produse
anul trecut. În prezent, consorţiul format din firmele
româneşti Spedition UMB, Pa&Co şi Euro
Construct continuă lucrările, deşi datoria este de 90 de milioane de euro.

Ministrul nu a oferit deta lii des pre erorile descoperite de Curtea de Conturi, menţionând doar că se fac eforturi pentru a fi îndreptate greşelile depistate.

În schimb, lucrurile sunt pregătite pentru ca, în următoarele două săptămâni, să fie semnat contractul pentru tronsonul de autostradă Comarnic - Braşov. Ministerul Transporturilor a anunţat, în mai, că licitaţia pentru construirea acestui tronson a fost câştigată de consorţiul Vinci/Aktor, valoarea contractului fiind de 1,5 miliarde de euro. „Urmează ca în şapte-opt zile să discutăm amănunte despre contract şi în maximum două săptămâni îl vom semna”, a spus Radu Berceanu.

Codul de bune practici, „blocat” de marii retaileri

Patronatele din industria alimentară susţin că marile reţele de magazine au „convins” înalţi demnitari din executiv să întârzie sub orice formă şi să blocheze Codul de bune
practici.

„Marile reţele de magazine au «convins», pe căi care exced dialogul social instituţionalizat, funcţionari sau înalţi demnitari să întârzie sub orice formă, să schilodească şi, în cele din urmă, să blocheze proiectul de ordonanţă de guvern promovat de Ministerul Agriculturii, mandatat anterior să joace rolul de arbitru între furnizori şi retaileri. Aşa se face că proiectul unei ordonanţe de urgenţă, aprobat de guvern, nu şi-a mai găsit drumul către Monitorul Oficial şi nici un funcţionar nu poate explica ce s-a întâmplat cu el”, se arată într-un comunicat al patronatelor.

În doar cinci luni, angajatorii au uitat să plătească dările la pensii pentru un sfert de milion de angajaţi

Contribuţia medie la fondurile private de pensii a scăzut cu 11% în ultimele trei luni de la 29 de lei în luna februarie 2009 la 26 de lei în mai.

Datele statistice de la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) relevă faptul că, de la începutul acestui an şi până la finalul lunii iunie, numărul angajaţilor pentru care angajatorii au uitat să plătească contribuţia la pensiile private a crescut cu 254.950 de persoane. Este vorba despre persoanele care la 30 iunie 2009 nu aveau plătită una sau mai multe contribuţii la pensiile private obligatorii, dar la 30 ianuarie 2009 erau cu ele la zi.

La finalul lunii ianuarie 2009, diferenţa dintre numărul de conturi goale pentru care nu s-a plătit una sau mai multe contribuţii la pensiile private obligatorii
(pilonul II) şi cea a celor pentru care nu s-a plătit niciodată o contribuţie era, potrivit raportului CSSPP, de 697.310.

În luna februarie, numărul persoanelor pentru care s-a uitat să se plătească contribuţia la pensiile private creşte la 738.530, în martie la 835.030, în aprilie la 911.230, iar în iunie la 952.320. Deci asistăm în doar cinci luni la o creştere de 50% a numărului de persoane pentru care angajatorii au uitat să plătească contribuţiile la asigurările sociale. “La fiecare virament s-a constatat că numărul de participanţi pentru care nu s-a virat contribuţia la pensia privată a crescut. Totuşi, acest fapt sper să nu afecteze eficienţa sistemului de pensii private, mai ales că din 2010 angajatorii vor vira în fiecare lună la fondurile de pensii 2,5% din venitul brut al fiecărui angajat, faţă de 2% cât este în prezent”, spune Mircea Oancea, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

Numărul persoanelor pentru care nu s-a plătit una sau mai multe contribuţii la fondurile private de pensii era la finalul lunii iunie de 1,37 milioane, din care 0,42 milioane reprezentau conturi pentru care nu s-a plătit niciodată o contribuţie. La finalul lunii ianuarie 2009, numărul persoanelor pentru care nu s-a plătit una sau mai multe contribuţii era de 1,178 milioane, din care 0,48 milioane reprezentau conturi pentru care nu s-a plătit niciodată o contribuţie.

În ultimele trei luni, mai precis în perioada februarie-mai 2009, contribuţia medie la fondurile private de pensii a scăzut cu 11% de la 29 de lei pe lună la 26 de lei pe lună. Curios, dar la începutul primei plăţi la fondurile private de pensii în luna mai 2008 contribuţia medie la fondurile private obligatorii de pensii era de 28 de lei, pentru ca în iunie 2008 să ajungă la 30 de lei. În 2008, doar în luna noiembrie contribuţia medie la fondurile private a fost de 26 de lei, în timp ce în 2009 această valoare a fost atinsă în lunile martie, aprilie şi mai.

Efectele secetei. Productia de grâu a României, la jumatate fata de cea din 2008

Recolta de grâu de anul acesta va fi la jumatate fata de 2008, din cauza secetei, sustin producatorii. Si reprezentanti ai Ministerului Agriculturii recunosc situatia generata de arsita. Pana in prezent, s-au recoltat 3,1 milioane de tone de pe 60% din suprafata cultivata, potrivit unor surse din institutie, citate de Reuters. "Grâul a fost cel mai afectat de seceta prelungita", au declarat sursele, adaugand ca productia la hectar a scazut la circa 2,3 tone, fata de 3,5 tone în 2008. In acelasi timp, recolta de orz a ramas aproape de nivelul de anul trecut, de 570.000 de tone, mai afirma sursele. Producatorii sustin ca, asa cum arata situatia din teren
, recolta de anul acesta nu va atinge 4 milioane de tone. “Estimarile noastre arata ca productia de grau, pe anul acesta, va fi de circa 3,9 tone, dintre care 3 milioane panificabil”, ne-a precizat Viorel Matei, presedintele Federatiei Nationale a Producatorilor Agricoli (FNPAR).
Astfel, productia va fi la jumatate fata de anul trecut, cand au fost recoltate 7,75 tone de grau. Potrivit FNPAR, din 1,8 milioane de hectare semanate, circa 800.000 de hectare au avut o productie diminuata cu 30-55% din cauza secetei. “Situatia nu ar fi atat de rea daca Ministerul Agriculturii ar propune o hotarare de Guvern prin care sa fie declarate calamitate zonele unde productia a fost distrusa. In acest fel, producatorii reusesc sa-si recupereze o parte din cheltuieli”, a adaugat Matei. În ceea ce priveste porumbul, recolta din acest an ar putea fi cu 20% mai redusa decât cea din 2008, coborând de la 7,9 milioane la 6-7 milioane tone. In ciuda suprafetelor mari cultivate, productia este foarte slaba, noteaza Reuters, agricultura Romaniei inregistrand cele mai cele mai slabe performante din UE, din cauza lipsei unor sisteme adecvate de irigare.

Boc repară „o spărtură” din „Prima casă”

La solicitarea bancherilor, şeful executivului a decis să modifice din nou normele pentru acordarea creditului

în cadrul programului.

Programul „Prima Casă” va include şi apartamentele
nouconstruite prin credit bancar
, care sunt deja ipotecate, a decis premierul Emil Boc în urma unor discuţii avute ieri cu reprezentanţii băncilor. Bancherii i-au explicat şefului executivului că normele actuale stabilite pentru „Prima casă” scot din joc locuinţele noi, care au fost construite cu bani de la bănci. Ceea ce înseamnă că au fost deja ipotecate. Normele menţionau însă că vor fi finanţate prin acest program doar unităţile locative libere „de orice sarcină”.

Imediat după ce a fost acordat primul
credit prin intermediul programului „Prima casă”, pe 9 iulie, „Evenimentul zilei” a atras atenţia asupra acestei scăpări legislative. La momentul respectiv, bancherii consultaţi nu au putut să ofere nicio soluţie.

Noile condiţii, stabilite astăzi

Emil Boc a afirmat că modificările vor fi aduse la cunoştinţa miniştrilor şi vor fi aprobate în şedinţa de astăzi a guvernului. „Au fost găsite soluţii la problemele tehnice ridicate de către reprezentanţii băncilor, urmând ca acestea să fie aduse la cunoştinţa membrilor cabinetului în cadrul şedinţei de guvern, când vor fi şi aprobate actele

Prima Casa pleaca la "a doua cheie"

Nici nu a demarat bine programul Prima Casa
ca au si fost anuntate modificari substantiale.
Conventia de garantare a creditelor va fi modificata maine, prin introducerea unei prevederi care va permite includerea in program si a apartamentelor nou-construite prin credit bancar
si deja ipotecate. De altfel, in sedinta de astazi a Guvernului se va modifica si legislatia pentru a permite semnarea noilor conventii. Decizia a fost luata la intalnirea de ieri a premierului Emil Boc cu reprezentantii bancilor interesate de programul "Prima Casa". Potrivit vicepresedintelui Raiffeisen
Razvan Munteanu, alte probleme discutate la Guvern au fost modul de constituire a asigurarii pentru locuinte si de executare a garantiei in caz de neplata. In forma actuala, conventia prevede anumite situatii in care garantia nu se plateste.
El a aratat ca aceste modificari nu vor schimba structura programului "Prima Casa". "Garantia este ire­vocabila", a spus vicepre­sedintele bancii, la sfarsitul intalnirii de la Guvern. Tot ieri o banca
a anuntat ca se retrage. Este vorba de ING Bank, institutia anuntand ca va lansa un produs similar de credite
ipotecare, fara garantia Guvernului, dar cu o dobanda de 5,5% si o valoare maxima de 80.000 de euro. ING a anuntat ca decizia de neparticipare la program a fost luata din cauza ca procedura de acordare a garantiei presupune o admi­nistrare speciala de catre banca, fapt care genera costuri supli­mentare.

Cabanele nerentabile ale Romsilva vor fi scoase la vânzare, prin licitatie publica

Cabanele Romsilva care aduc pierderi vor fi scoase la vânzare de catre Ministerul Agriculturii, prin licitatie publica, asa cum s-a întâmplat si în cazul fondurilor cinegetice, a anuntat ieri ministrul de resort, Ilie Sârbu. "Licitatia este publica, fiecare are informatii si va sti exact cum s-au dat spre gestionare fondurile de vânatoare din România care apartin statului. Asa vom proceda si în cazul cabanelor de vânatoare, cantoanelor si cladirilor abandonate care produc pierderi în fiecare luna", a afirmat Sârbu, citat de Mediafax. Ulterior, directorul general al Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva a precizat ca pe lista imobilelor care vor fi scoase la licitatie pe 14 august, se afla in prezent 44 de cladiri
dintr-un total de 900 gestionate de regie. Autoritatile intentioneaza sa vanda cabanele si sa concesioneze pe o perioada de 49 de ani terenurile aferente. Ministerul Agriculturii continua azi licitatiile publice prin care va atribui 41 de fonduri cinegetice. Ieri, Asociatia de Vânatoare Waidmannsheil din Bihor a câstigat dreptul de gestionare a fondului cinegetic de la Balc, la care a renuntat omul de afaceri
Ion Tiriac, pentru circa 27.000 de euro pe an. Contractul a fost semnat pe o perioada de zece ani.

Consultarea Internetului, obligatie fiscala

Pentru a nu se trezi ca li s-a pus, din senin, sechestru pe salariu ori pe contul de card
, tot roma­nul trebuie sa faca bine sa se duca, periodic, la un Internet-cafe pentru a verifica daca nu cumva Fiscul le-a pus vreo datorie in carca. Nu de alta, dar daca nu afla in timp util de datorie nu o mai poate contesta adminis­trativ, deoarece perioada legala, de 15 zile, in care datoria poate fi contestata, din punct de vedere fiscal ori a modului de calcul, "curge" de la data afisarii pe Internet!
Orice cetatean de buna credinta poate ajunge dator la stat din diverse motive, cum ar fi neplata de taxe sau impozite ori chiar dupa depunerea declaratiilor pentru stabilirea impozitului pe venit. Articolul 44 din Codul de procedura fiscala spune ca un contribuabil poate fi instiintat ca are datorii la fisc la sediul agentiei fiscale, prin posta, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire sau, tineti-va bine, pe pagina de Internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) si a autoritatii administrative din localitatea unde domi­ciliaza contribu­abilul. In toate cazurile, actul admi­nistrativ fiscal se considera comunicat in termen de 15 zile de la data afisarii anun­tului. De remarcat ca legea nu prevede ca publicarea pe Internet se face numai daca nu s-a reusit instiintarea contribuabi­lului la domiciliul fiscal. Este posibil ca instiintarea sa se faca numai pe Internet, ceea ce inseamna ca tot romanul trebuie sa consulte Internetul, zilnic sau macar saptamanal, pentru a vedea daca nu cumva a publicat Fiscul vreun anunt
!
Apar primele victime
Bucuresteanul Bogdan-Cezar Popescu este una dintre victimele sistemului. El a aflat cu surprindere ca i s-a pus poprire pe salariu pentru o datorie care i-a fost calculata in 2002, pe baza declaratiei de venit global. El ne-a declarat ca nu a primit nicio instiintare asupra acestei datorii pana s-a trezit ca atat firma
la care lucreaza, cat si banca
unde are cardul de salariu l-au instiintat ca Fiscul i-a pus poprire pe salariu! El ne-a mai spus ca nu are habar cum de s-a ajuns sa fie executat silit si ca nu stie cum a calculat Fiscul suma in cauza. "Ma simt lezat de faptul ca s-a trecut astfel la executarea silita fara a mi se da ocazia sa-mi exercit dreptul legal la contestatie", ne-a declarat Popescu. Ovidiu Nastase, adjunctul sefului admi­nistratiei Sector 6, ne-a confirmat ca anuntul
privind decizia de impunere a fost publicat pe Internet, dar nu ne-a putut proba ca functionarii administratiei au incercat macar sa-l instiin­teze de datorie pe Bogdan Cezar Popescu prin scrisoare cu confirmare de primire.

Datoria publica, peste 140 miliarde lei dupa prima transa de la FMI

Fara a lua in calcul intrarea primei transe de la FMI, in valoare de 4,775 miliarde euro (20 miliarde lei), datoria publica a Romaniei a crescut in luna mai cu un miliard de lei, pana la 120,7 miliarde lei, echivalentul a 22,7% din produsul
intern brut (PIB). Adaugand si prima
parte din imprumutul de la FMI, datoria publica a ajuns la 140,7 miliarde lei, reprezentand 26,5% din produsul intern brut (PIB), cu 31 miliarde lei peste nivelul de la inceputul anului.

Viitoarele transe de la fmi (3,5 miliarde euro) si Comisia Europeana (2,5 miliarde euro) care vor intra anul acesta, precum si nevoile suplimentare de finantare
care vor aparea (in special pe fondul adancirii deficitului bugetar) – estimate la 26 miliarde lei – ar putea duce datoria publica la aproape 192 miliarde lei la finalul anului, echivalentul a 36% din PIB. Chiar daca va inregistra o crestere considerabila fata de nivelul de la inceputul anului, de 21,8% din PIB, datoria publica se va situa confortabil in criteriile pactului de stabilitate de la Maastricht, care prevad o limita maxima de 60% din PIB.

Potrivit datelor publicate de Ministerul Finantelor, care nu includ prima transa de la FMI, 63,2% (76,3 miliarde lei) din datoria publica totala era in moneda nationala, 25,7% in euro (echivalentul a 31 miliarde lei), iar 11,1% in alte valute (13,4 miliarde lei). De asemenea, potrivit Finantelor, cea mai mare parte a datoriei publice, de 92,9%, era datorie guvernamentala (112,1 miliarde lei), iar restul – datorie publica locala.

"In luna mai erau scadente pe titluri de stat in suma de 5,4 miliarde lei, iar Finantele au atras 6,4 miliarde lei, ceea ce ar putea explica intr-o oarecare masura cresterea datoriei publice cu un miliard de lei", a declarat Vlad Muscalu, senior economist al ING Bank Romania.
Potrivit economistilor ING, deficitul bugetar se va adanci cu 20 miliarde lei in a doua jumatate a anului. In plus
, conform intelegerii cu FMI, statul ar putea acorda garantii si ajutoare de stat in limita a 6 miliarde lei.
"Datoria publica in moneda nationala va creste o data cu adancirea deficitului bugetar si se va finanta preponderent de la bancile locale. Fara transele din acordul cu FMI-UE, estimam ca datoria publica va ajunge la 25% din PIB la sfarsitul anului", a spus Ionut Dumitru, economistul-sef al Raiffeisen Bank.

Presiune uriasa pe termen scurt
Daca la inceputul anului Finantele estimau serviciul datoriei guvernamentale pe 2009 la 32,7 miliarde lei, dupa primele cinci luni serviciul datoriei pe acest an este previzionat la 58,6 miliarde lei. Prin urmare, statul si-a majorat datoria pe termen scurt cu cel putin 26 miliarde lei, desi datoria publica totala a crescut cu doar 11 miliarde lei. Acest lucru se vede si la scaderea drastica a maturitatii medii a titlurilor de stat ce trebuie rambursate, pana la 1,2 ani, desi la inceputul anului maturitatea medie era de 2,2 ani.