joi, 9 iulie 2009

Un ministru israelian spune că liderul iranian ar trebui răpit

Ministrul israelian pentru pensii, Rafi Eitan, membru al Cabinetului de securitate şi fost agent al Mossad, a spus azi că liderul iranian Mahmoud Ahmadinejad ar trebui răpit, pentru a fi adus în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, relatează AFP, citată de NewsIn.

"Preşedintele israelian trebuie răpit, el face aceleaşi declaraţii ca Hitler pe tema necesităţii exterminării poporului israelian, şi trebuie adus în faţa CIJ", a spus Eitan. "Cred că Mossad are capacitatea de a o face, dar nu este numai problema noastră, ea priveşte întreaga lume", a adăugat ministrul.

"În aspectul operaţional, nu am sfaturi de dat, las acest lucru celor mai tineri", a adăugat Eitan, în vârstă de 81 de ani.

Şef al operaţiunilor Mossad, agentul secret Eitan a organizat şi participat în mai 1960 la îndrăzneaţa operaţiune de capturare a lui Adolf Eichman, la Buenos Aires.

Eichman, unul dintre principalii executanţi ai "soluţiei finale", a fost adus apoi în secret în Israel, unde a fost judecat, condamnat la moarte şi spânzurat.