joi, 9 iulie 2009

Carne veche, improprie consumului, a fost exportată şi prelucrată în Ucraina, apoi reimportată în UE

Cantităţi uriaşe de carne de pui improprie consumului au fost luate din stocuri vechi de aproape zece ani, exportate în Ucraina, iar aici au fost transformate, ulterior carnea fiind reimportată în UE sub formă de hamburgheri şi cârnaţi, scrie presa belgiană, citată de AFP.

Circa 1.400 de tone din această carne improprie consumului au fost confiscate în Ucraina, cel puţin patru firme
din Germania, Belgia, Franţa şi Olanda fiind implicate în acest trafic
, afirmă marţi cotidianul flamand Het Laatste Nieuws şi ziarul francofon La Dernière Heure. Cele patru ţări erau afectate în 1999 de criza făinurilor pentru hrana puilor contaminate cu dioxină, un produs potenţial cancerigen.

Purtătoarea de cuvânt a Parchetului
federal belgian, Lieve Pellens, a confirmat că a fost deschisă o anchetă, dar a refuzat să comenteze detaliile publicate în presă.

Potrivit colegului său Eric Van der Sijpt, citat de La Dernière Heure, 32 de vagoane încărcate cu zeci de tone de astfel de carne au fost depistate recent de autorităţile ucrainene la graniţa cu Polonia.

Pellens a precizat totuşi că "provenienţa exactă a cărnii rămâne necunoscută", chiar dacă "există efectiv o legătură cu criza dioxinei" care a dus la constituirea unor stocuri de tone de carne căreia i se aplicase din principiu suspiciunea că este contaminată.

Potrivit presei belgiene, certificatele de export din Ucraina erau falsificate. Ancheta ar fi relevat implicarea unor societăţi-paravan instalate, între altele, în Seychelles şi Cipru.

Poliţia ucraineană l-a dat în căutare pe un ucrainean bănuit că ar fi unul dintre principalii organizatori ai traficului.

Scandalul intervine după ce în aprilie aproape 40.000 de tone de ulei de floarea-soarelui ucrainean "au fost contaminate în mod voluntar" cu hidrocarbri, produsul
fiind livrat în Franţa la bordul a şapte vase şi distribuit apoi în mai multe ţări europene, între care Italia, Olanda şi Spania. O cantitate mică de ulei ucrainean contaminat a ajuns şi în România, la Timişoara, fiind retras de la comercializare.

De asemenea, presa italiană a relatat în iulie că poliţia financiară din oraşul Cremona, din nordul ţării, a descoperit că mari
cantităţi de brânză alterată au fost amestecate cu brânză proaspătă şi vândute pe pieţele din Italia şi Europa. O cantitate de 11.000 de tone de brânză stricată sau cu valabilitatea expirată de care s-au debarasat societăţi italiene, dar şi europene au fost "reciclate" fiind reintegrate ulterior în compoziţia a noi produse lactate, potrivit unei anchete publicate de cotidianul La Repubblica. În loc să distrugă produsele vechi sau alterate, 40 de mari întreprinderi - italiene, dar şi britanice, germane şi austriece - se debarasau de ele predându-le altor patru societăţi, trei cu sediul în Italia şi una cu sediul în Germania, administrate de un om de afaceri sicilian. Brânzeturile alterate - unele conţinând viermi, excremente de şoareci sau chiar reziduuri din plasticul în care fuseseră ambalate şi cerneală de la etichete - erau "reciclate" prin amestecare cu brânzeturi "proaspete", o bază folosită apoi în fabricarea de mozzarella, gorgonzola şi brânză topită, produse care erau vândute ulterior în întreaga Europă, potrivit La Repubblica.

În ceea ce priveşte Germania, la începutul acestui an mai mulţi măcelari români au denunţat un abator din oraşul Lohne unde s-ar fi folosit tone de carne alterată, transformată apoi prin amestec cu carne proaspătă în pastă folosită la fabricarea unor mezeluri şi cârnaţi. Produsul ar fi fost distribuit apoi în ţări ca Germania, România şi Rusia.