Cabanele Romsilva care aduc pierderi vor fi scoase la vânzare de catre Ministerul Agriculturii, prin licitatie publica, asa cum s-a întâmplat si în cazul fondurilor cinegetice, a anuntat ieri ministrul de resort, Ilie Sârbu. "Licitatia este publica, fiecare are informatii si va sti exact cum s-au dat spre gestionare fondurile de vânatoare din România care apartin statului. Asa vom proceda si în cazul cabanelor de vânatoare, cantoanelor si cladirilor abandonate care produc pierderi în fiecare luna", a afirmat Sârbu, citat de Mediafax. Ulterior, directorul general al Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva a precizat ca pe lista imobilelor care vor fi scoase la licitatie pe 14 august, se afla in prezent 44 de cladiri
dintr-un total de 900 gestionate de regie. Autoritatile intentioneaza sa vanda cabanele si sa concesioneze pe o perioada de 49 de ani terenurile aferente. Ministerul Agriculturii continua azi licitatiile publice prin care va atribui 41 de fonduri cinegetice. Ieri, Asociatia de Vânatoare Waidmannsheil din Bihor a câstigat dreptul de gestionare a fondului cinegetic de la Balc, la care a renuntat omul de afaceri
Ion Tiriac, pentru circa 27.000 de euro pe an. Contractul a fost semnat pe o perioada de zece ani.