marți, 8 septembrie 2009

Iris

ulta vreme de acum incolo nu mi-i voi mai putea inchipui pe batranii indragostiti ai legendelor antichitatii decat astfel: El, inalt, putin adus de spate, alergand ca un imens cocostarc, pe o plaja vinetie, sa o ajunga din urma pe Ea, femeia cu mintile ratacite care s-ar putea oricand arunca in mare. Ei vor fi pentru mine Filemon si Baucis: John Broadbent si Judi Dench, marii actori alesi de Sir Richard Eyre pentru a-i intruchipa pe John Bayley si celebra lui sotie, scriitoarea Iris Murdoch. Ar fi putut fi un film biografic sau chiar o fisa clinica - atat de la moda astazi - a unei personalitati vestite atinse de o boala cumplita, Alzheimer. Nimic din toate acestea. "Iris" isi trage energia si nesfarsita emotie din credinta ca atunci cand lumea din afara se inchide, in negura lasata, iubirea numai ea este cea care nu alunga viata, cata a mai ramas. Pe femeia stralucita care a fost Iris Murdoch, provocatoare, nonconformista in tinerete (Kate Winslet, vitala, inteligent sfidatoare), inteleapta la maturitate, pregatita sa intre in batranete avand alaturi tot ce a iubit (fiinte, lucruri, "chiar si o piatra") o tradeaza in primul rand cuvintele, tocmai ele, cele ce scaparau in pagina, umilite acum de cruzimea maladiei. Tulburatoare - scena colilor albe de hartie imprastiate pe plaja, fixate fiecare cu o piatra, ca si cum si-ar mai astepta, inca, mana aducatoare de minunea gandurilor devenite fraze. Intr-o fulgerare de misterioasa luciditate, femeia le elibereaza de sub apasarea pietrei, le arunca in aer. Nu-i vor mai fi niciodata de folos. Numai dragostea barbatului, ocrotitoare, mereu proaspata in sfiala ei, a ramas nealterata. Cine spunea ca nu ne putem scalda de doua ori in apele aceluiasi rau? Filosofic vorbind, asa este. Si ce daca? Filmele contrazic in felul lor conceptele. Cine are ochi, sa vada. Iris Murdoch si prea bunul ei barbat John Bayley s-au scaldat de la tinerete pana la batranete in aceeasi apa, cu egala bucurie. Ar trebui doar sa-i spuna altfel, dragoste. Chiar din prima secventa, autorul inlantuie imaginea exuberanta a trupurilor juvenile cu cea a eroilor varstnici, despicand aceleasi valuri, sub aceeasi lumina. Nu voi inceta sa ma minunez si sa traiesc incantarea de a vedea cata noblete aduc cinematografului contemporan creatorii britanici veniti din teatru, John Madden (Shakespeare in Love), Sam Mendes (American Beauty), Stephen Daldry (Billy Elliott) sau, acum, Sir Richard Eyre. Imaginea: Roger Pratt (Harry Potter, Chocolat). Muzica: James Horner (A Beautiful Mind). Producator executiv: Sidney Pollack, cineastul cu cativa zeci de nominalizari la Oscaruri si cu cateva castigate. Durata: 1h30'. Distribuit de New Films International.