joi, 9 iulie 2009

Un tânăr din Craiova şi-a dat foc după ce a fost părăsit de iubită

i-a dat foc pentru că l-a părăsit iubita. Un tânăr de 28 de ani din Craiova a încercat azi-noapte să-şi pună capăt zilelor de supărare că s-a certat cu prietena lui.

Bărbatul a fost plecat pentru câteva zile în Italia, iar când s-a întors acasă a aflat că iubita, cu care era împreună de mai mulţi ani, l-a părăsit.

Turbat de furie, a ieşit în stradă, şi-a turnat benzină pe tot corpul şi şi-a dat foc. A avut mare
noroc cu oamenii care se aflau în zonă şi care au chemat imediat pompierii.

Tânărul a fost salvat la timp, dar are arsuri de gradul 2 şi 3 pe 75% din suprafaţa corpului.

Trei angajate ale Maternităţii Giuleşti au fost sancţionate după ce patru bebeluşi au fost arşi cu o substanţă dezinfectantă

ancţiuni pentru cele trei asistente responsabile de incidentul de la Maternitatea Giuleşti, unde patru bebeluşi au fost arşi cu o substanţă dezinfectantă. Conducerea unităţii sanitare a decis ca femeile să nu se mai ocupe de nou-născuţi, iar salariul lor va fi diminuat cu 10% în următoarele trei luni. Nu sunt singurele sancţiuni care pot fi luate, Ordinul Asistenţilor urmează să le audieze pe cele trei.

Sancţiunile date de conducerea spitalului vor fi aplicate pentru neglijenţă în serviciu şi nerespectarea protocolului de lucru, iar cele vizate sunt asistenta coordonatoare a secţiei, infirmiera şi asistenta de salon.

''Pentru neglijenţă în serviciu se propune sancţionarea cu 10% din salariu a asistentei coordonatoare şi a infimierei, care au manipulat soluţiile, şi mutarea lor disciplinară din saloanele de copii
, urmând să fie distribuite în saloanele de gestionare a datelor. Pentru nerespectarea protocolului de lucru, neverificarea soluţiei înainte de utilizare se dispune sancţionarea asistentei de salon cu reţinerea a 10% din salariu pe o perioadă de trei luni'', a precizat Adrian Toma, şef secţie maternitatea Giuleşti.

Acestea nu sunt însă şi singurele sancţiuni pe care le-ar putea suporta asistentele. Astfel, în paralel cu ancheta spitalului, a demarat o anchetă separată şi Ordinul Asistenţilor şi Moaşelor din România. Sancţiunile ce vor fi stabilite de către această ultimă instituţie se vor adăuga celor deja dispuse de maternitatea Giuleşti. Asistentele vor fi audiate astăzi de comisia de anchetă a Ordinului Asistenţilor.

Incidentul s-a petrecut pe 3 septembrie, când una din asistentele maternităţii Panait Sârbu a încurcat dezinfectantul pentru nou născuţi cu o substanţă nocivă. Rudele micuţilor susţin că nu au fost anunţate de cele întâmplate. Conducerea maternităţii Giuleşti a catalogat incidentul drept o eroare de manipulare.

Sute de copii din mediul rural vor lua lecţii de la dascăli fără studii

ituaţie îngrijorătoare în învăţământul românesc. Sute de copii
vor învăţa carte anul acesta an de la cadre didactice necalificate sau de la profesori care au luat cu mare
greutate nota 6 la examenele de titularizare. Profesorii fără specializate sunt în număr mare în mai toate şcolile din mediul rural unde, din cauza condiţiilor, puţini dascăli îşi doresc să meargă. În satele din judeţul Vaslui, de exemplu, există numeroase şcoli unde nu este nici măcar un cadru didactic calificat.

La şcolile din mediul rural nu se înghesuie niciun profesor calificat. Şi asta pentru că accesul este dificil mai ales pe timp de iarnă, iar salariul mic nu este deloc motivant. Aşa s-a ajuns ca în această toamnă zeci de şcoli de la ţară să aibă numai profesori suplinitori şi fără studii. Cei mai mulţi se specializează însă la locul de muncă.

''Dintre cei necalificaţi, care şi-au depus dosarele
pentru concurs, unii au deja experienţă pentru că au predat şi în anii anteriori. Foarte mulţi dintre ei sunt înscrişi şi la univerisitate şi-şi vor completa studiile'', susţine Florin Ciurariu, inspector general ISJ Vaslui.

Dacă unii dascăli speră să-şi completeze studiile, alţii cred că sunt destul de pregătiţi pentru a lucra la catedră.

Pretenţiile directorilor de şcoli sunt pe măsura ofertei, foarte scăzute.

''Nu întotdeauna cadrele didactice necalificate prestează ore de calitate, dar sunt şi cadre didactice necalificate care predau corespunzător satisfăcător, dar majoritatea nu-şi fac treaba pentru că nu sunt calificate în acest domeniu'', a precizat Constantin Turcu, directorul şcolii din Vladia.

Chiar şi aşa, multe posturi din învăţământ rămân neocupate. Pentru cele 900 de catedre rămase vacante în această toamnă la Vaslui s-au prezentat numai 800 de concurenţi majoritatea necalificaţi. Aceeaşi situaţie se înregistrează şi în alte judeţe.

Spitalele au cinci ani la dispoziţie pentru a ajunge la standarde europene

Spitalele din România vor avea la dispoziţie cinci ani, de la intrarea în vigoare în 2009 a Comisiei pentru acreditarea unităţilor sanitare, pentru a ajunge la standardele europene, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

"Majoritatea spitalelor au mari
probleme de conformare, adică nu se încadrează în normele europene de funcţionare. Mă refer la distanţa limită dintre paturi, la anumite circuite care nu sunt conforme. Dar de aceea vrem să construim opt spitale regionale la standarde europene şi, de asemenea, să reabilităm după aceleaşi reguli unităţile care se pretează unor lucrări de anvergură", a mai spus demnitarul.

Aproape 300 de familii din Râfov au casele crăpate din cauza utilajelor

Aproape trei sute de familii din comuna prahoveană Râfov trăiesc cu spaima că oricând casele în care locuiesc s-ar putea prăbuşi. Pereţii imobilelor s-au crăpat din cauza maşinilor de mare
tonaj care trec prin zonă. Acestea cară nisip sau pietriş pentru autostrada Bucureşti – Braşov. Pe de altă parte, reprezentanţii constructorilor susţin că nu aveau habar de problema reclamată de săteni.

Oamenii din Râfov se tem că locuinţele lor se vor prăbuşi peste ei din cauza vibraţiilor. Sătenii se plâng că la fiecare basculantă care trece casele se zguduie din temelii.
"Toata casa e facută zob. Eu ce să îi mai fac? Doar să îi mai dreg crăpăturile alea. Ce se aude când trec maşini? Aoleu! Dacă ai sta zici că se cutremură pământul", a declarat o localnică.
Sătenii spun că locuinţele trebuie reconsolidate de urgenţă însă mulţi dintre ei nu au bani suficienţi. Primarul le-a promis că-i va lăsa să se apuce de treabă chiar şi fără autorizaţii.
"Chiar dacă voi fi tras la răspundere îmi asum acest lucru deoarece oamenii sunt de vârstă foarte înaintată şi nu au bani să obţinaă autorizaţia de construcţie şi planuri", a afirmat Mircea Chivu, primar Râfov.
Şefii celor două firme
care construiesc autostrada Bucureşti-Braşov susţin că nu ştiu nimic despre problemele pe care le-au creat utilajele lor în comuna Râfov pentru că nimeni nu le-a trimis vreo sesizare în acest sens.

Carne veche, improprie consumului, a fost exportată şi prelucrată în Ucraina, apoi reimportată în UE

Cantităţi uriaşe de carne de pui improprie consumului au fost luate din stocuri vechi de aproape zece ani, exportate în Ucraina, iar aici au fost transformate, ulterior carnea fiind reimportată în UE sub formă de hamburgheri şi cârnaţi, scrie presa belgiană, citată de AFP.

Circa 1.400 de tone din această carne improprie consumului au fost confiscate în Ucraina, cel puţin patru firme
din Germania, Belgia, Franţa şi Olanda fiind implicate în acest trafic
, afirmă marţi cotidianul flamand Het Laatste Nieuws şi ziarul francofon La Dernière Heure. Cele patru ţări erau afectate în 1999 de criza făinurilor pentru hrana puilor contaminate cu dioxină, un produs potenţial cancerigen.

Purtătoarea de cuvânt a Parchetului
federal belgian, Lieve Pellens, a confirmat că a fost deschisă o anchetă, dar a refuzat să comenteze detaliile publicate în presă.

Potrivit colegului său Eric Van der Sijpt, citat de La Dernière Heure, 32 de vagoane încărcate cu zeci de tone de astfel de carne au fost depistate recent de autorităţile ucrainene la graniţa cu Polonia.

Pellens a precizat totuşi că "provenienţa exactă a cărnii rămâne necunoscută", chiar dacă "există efectiv o legătură cu criza dioxinei" care a dus la constituirea unor stocuri de tone de carne căreia i se aplicase din principiu suspiciunea că este contaminată.

Potrivit presei belgiene, certificatele de export din Ucraina erau falsificate. Ancheta ar fi relevat implicarea unor societăţi-paravan instalate, între altele, în Seychelles şi Cipru.

Poliţia ucraineană l-a dat în căutare pe un ucrainean bănuit că ar fi unul dintre principalii organizatori ai traficului.

Scandalul intervine după ce în aprilie aproape 40.000 de tone de ulei de floarea-soarelui ucrainean "au fost contaminate în mod voluntar" cu hidrocarbri, produsul
fiind livrat în Franţa la bordul a şapte vase şi distribuit apoi în mai multe ţări europene, între care Italia, Olanda şi Spania. O cantitate mică de ulei ucrainean contaminat a ajuns şi în România, la Timişoara, fiind retras de la comercializare.

De asemenea, presa italiană a relatat în iulie că poliţia financiară din oraşul Cremona, din nordul ţării, a descoperit că mari
cantităţi de brânză alterată au fost amestecate cu brânză proaspătă şi vândute pe pieţele din Italia şi Europa. O cantitate de 11.000 de tone de brânză stricată sau cu valabilitatea expirată de care s-au debarasat societăţi italiene, dar şi europene au fost "reciclate" fiind reintegrate ulterior în compoziţia a noi produse lactate, potrivit unei anchete publicate de cotidianul La Repubblica. În loc să distrugă produsele vechi sau alterate, 40 de mari întreprinderi - italiene, dar şi britanice, germane şi austriece - se debarasau de ele predându-le altor patru societăţi, trei cu sediul în Italia şi una cu sediul în Germania, administrate de un om de afaceri sicilian. Brânzeturile alterate - unele conţinând viermi, excremente de şoareci sau chiar reziduuri din plasticul în care fuseseră ambalate şi cerneală de la etichete - erau "reciclate" prin amestecare cu brânzeturi "proaspete", o bază folosită apoi în fabricarea de mozzarella, gorgonzola şi brânză topită, produse care erau vândute ulterior în întreaga Europă, potrivit La Repubblica.

În ceea ce priveşte Germania, la începutul acestui an mai mulţi măcelari români au denunţat un abator din oraşul Lohne unde s-ar fi folosit tone de carne alterată, transformată apoi prin amestec cu carne proaspătă în pastă folosită la fabricarea unor mezeluri şi cârnaţi. Produsul ar fi fost distribuit apoi în ţări ca Germania, România şi Rusia.

Aproape 70 de agenţi economici comercializează băuturi alcoolice şi ţigări în preajma instituţiilor de învăţământ din capitală

Aproape 70 de agenţi economici cu acte în regulă comercializează băuturi alcoolice şi ţigări în preajma instituţiilor de învăţământ din municipiul Chişinău.
Vicecomisarul de Chişinău, Iacob Gumeniţă, a comunicat că în sectorul Botanica, în preajma instituţiilor de învăţământ activează 12 unităţi comerciale care comercializează astfel de produse
, în sectorul Buiucani în preajma a zece instituţii de învăţământ sunt 14 unităţi comerciale, în sectorul Centru în preajma a şase instituţii sunt 12 unităţi comerciale, în sectorul Ciocana în preajma a 19 instituţii sunt 13 unităţi comerciale, iar în sectorul Râşcani, în preajma a 15 instituţii activează 17 unităţi comerciale.
Anterior, Procuratura Generală anunţa că practic, în toate sectoarele capitalei şi în majoritatea localităţilor în preajma instituţiilor de învăţământ sunt comercializate băuturi alcoolice. PG susţine că această situaţie s-a creat din cauza că la eliberarea autorizaţiilor de amplasare a întreprinderilor, organele administraţiei publice locale nu ţin cont
de prevederile legale
. Potrivit legislaţiei, contravenţiile în astfel de cazuri se pedepsesc cu amenzi între 10 mii şi 16 mii lei
, cu confiscarea produselor.
De asemenea, Gumeniţă a spus că în preajma a 23 de instituţii de învăţământ din municipiul Chişinău lipsesc indicatoarele rutiere şi trecerile de pietoni. În urma afirmaţiilor făcute de vicecomisar, primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a solicitat ca acestea să fie verificate şi să se întreprindă măsurile necesare în vederea soluţionării problemei.
Pretorul sectorului Centru, Vladimir Şarban, a solicitat primarului să fie convocată o şedinţă în care să fie discutate aceste probleme. “Deşi se discută mult pe marginea dotării drumurilor adiacente instituţiilor de învăţământ cu indicatoare rutiere, totul rămâne doar la nivel declarativ”, a spus Şarban.
Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, şeful Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport din cadrul Primăriei, a precizat că în astfel de situaţii ar fi bine de sensibilizat părinţii, deoarece Direcţia nu poate da ordine fiecărui primar din localităţile din suburbiile capitalei în privinţe a ceea ce au de făcut.
Anterior, Ion Vozian, şeful Poliţiei Rutiere, a comunicat pentru BASA-press că autorităţilor locale care nu au finisat lucrările de refacere a marcajelor pietonale şi de instalare a semnelor rutiere în preajma şcolilor adiacente drumurilor li s-a dat termen până la 10 septembrie.
În primele opt luni ale anului curent, numărul accidentelor în care au suferit copii
, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului precedent, s-a majorat cu peste 25 la sută, fiind înregistrate 356 accidente. Elevii au avut de suferit din vină proprie în 276 de accident

Sterilizarea maidanezilor, o problema inca nerezolvata la Chisinau

dministratia municipiului Chisinau a amanat pentru o saptamana dezbaterea problemei privind sterilizarea maidanezilor, pentru ca, luni, pe marginea acestei chestiuni nu s-a reusit adoptarea vreunei decizii, informeaza DECA-press.
In timp ce reprezentantii Regiei „Autosalubritate” sustin, cu referinta la Serviciul Veterinar de Stat, ca nu sunt fonduri suficiente pentru efectuarea sterlizarii maidanezilor.
Nici organizatiile neguvernamentale din domeniu, care isi luasera anterior angajamentul sa se implice in aceasta campanie, nu pot face fata numarului mare
de caini vagabonzi.
Potrivit sefului Serviciului Veterinar de Stat, Radu Mudreac, preturile pentru sterilizarea cainilor variaza de la 80 la 90 de lei
– in institutiile de stat si de la 200 la 300 de lei – in cele private.
Serviciul Veterinar de Stat recomanda ca animalele cu boli
cronice, traume sau batrane sa fie eutanasiate.

Un proiect… cu iz electoral

Iniţiative patriotice pe bani publici?

Acţiunea „Cumpăraţi produse
moldoveneşti!”, lansată ieri de ex-premierul Tarlev, va beneficia, pare-se, de susţinerea financiară a guvernului

Ex-prim-ministrul Vasile Tarlev îndeamnă „toţi patrioţii să cumpere produse autohtone”. Sub paravanul proiectului cu iz electoral „Cumpăraţi produse moldoveneşti!”, proaspătul prieten al Rusiei a promis „bunăstarea poporului, prosperarea economică a ţării, majorarea salariilor şi a pensiilor etc.”. Fostul şef de guvern nu a negat că această acţiune va beneficia şi de sprijinul financiar al executivului.

După ce, ani la rând, ex-premierul a tolerat „invazia” de produse străine pe piaţa autohtonă, acum, în ajunul campaniei electorale, ne îndeamnă să susţinem producătorul autohton. Vasile Tarlev a declarat că a elaborat personal proiectul în cauză, fiind „o continuitate a muncii începute încă în 2001”. În calitate de preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din Moldova şi de „prieten al Rusiei”, el a mai spus că, prin acţiunea „Cumpăraţi produse autohtone!”, cu un buget iniţial de circa şapte milioane de lei
, tinde să aducă „bunăstarea poporului, crearea locurilor noi de muncă, majorarea salariilor, pensiilor, indemnizaţiilor sociale, impulsionarea învăţământului, medicinei, sferei culturale etc.”.
Deşi este un proiect implementat de o asociaţie obştească, acţiunea ex-premierului, pare-se, va beneficia şi de susţinerea financiară a guvernului. Ex-premierul a declarat că „duce tratative cu cabinetul de miniştri pentru obţinerea ajutorului atât financiar
, cât şi logistic” şi că „sunt rezultate pozitive în acest sens”. „Mizăm şi pe susţinerea financiară a organelor publice centrale şi locale, a partidelor politice, mass-media, uniunilor şi asociaţiilor de ramură şi a societăţii civile în general”. De asemenea, în sprijinul proiectului, va fi organizată o campanie de colectare a resurselor financiare.
În context, ex-premierul şi-a amintit de o altă iniţiativă a sa - „Un copil pentru patrie”. „Doriţi să faceţi copii
, să vă dea Domnul sănătate! Doriţi să fiţi un consumator bun, să vă fie de bine! Doriţi să fiţi un producător autohton, să vă fie într-un ceas
bun! Important este ca mărfurile autohtone să-i ajute pe cetăţenii acestei ţări să iasă din impas”, a subliniat Tarlev.
Precizăm că lui Vasile Tarlev îi aparţin şi alte iniţiative patriotice. Pe când era prim-ministru, el le-a interzis miniştrilor să fumeze ţigări de import şi a ordonat ca în cantina guvernului să fie vândute doar produse de tutungerie fabricate în Moldova. De asemenea, a obligat miniştrii şi funcţionarii din guvern să poarte insigne cu imaginea tricolorului. Tarlev a lansat un apel patriotic şi către cetăţenii de rând, recomandându-le să facă trei copii - unul pentru mama, altul pentru tata şi al treilea pentru patrie…

Ministrul de exerne rus afirma ca UE este principalul garant al neutilizarii fortei, in conflictul ruso-georgian

niunea Europeana (UE) a devenit "principalul garant al neutilizarii fortei" in solutionarea crizei ruso-georgiene, a afirmat marti la Moscova ministrul de externe rus Serghei Lavrov, la o zi de la discutiile ce au avut loc la Moscova intre presedintii rus si francez, Dmitri Medvedev si Nicolas Sarkozy, informeaza AFP, preluat de Agerpres.
"Uniunea Europeana a sustinut rolul de principal garant al neutilizarii fortei", a declarat seful diplomatiei ruse Serghei Lavrov. "Speram ca acum cand UE a devenit garantul actelor partii georgiene, Georgia isi va indeplini angajamentele", a adaugat ministrul rus.
Desfasurarea in regiune a 200 de observatori ai UE pana la 1 octombrie "va fi suficienta pentru a inlocui fortele de pace ruse, pentru ca acestea sa paraseasca linistite zonele de securitate in jurul Abhaziei si Osetiei de Sud", a afirmat seful diplomatiei ruse.
Astfel, "responsabilitatea de a evita o repetare a agresiunii Georgiei impotriva acestor teritorii va fi transferata misiunilor de observatori", a precizat el.
Ministrul rus a subliniat din nou preocuparea Rusiei fata de "tentativele de a reinarma" Georgia, care a "obtinut foarte rapid o crestere record a bugetului sau militar" cu putin inainte de interventia in Osetia de Sud.
Presedintii rus Dmitri Medvedev si francez Nicolas Sarkozy au convenit luni asupra unei retrageri complete a fortelor ruse din teritoriul georgian, in afara Osetiei de Sud si Abhaziei, in decurs de o luna.